
Ianis Hagi a fost rezervă, în primă fază, în derby-ul Scoţiei Rangers – Celtic. Mijlocaşul român a fost aruncat în luptă abia după pauză şi a avut o evoluţie foarte lăudată de presa din Scoţia.
Citește și
Hagi a fost notat, pentru cele 45 de minute petrecute pe teren, cu nota 7.3. Din punct de vedere statistic, a încercat să paseze de 14 ori, iar numărul celor care şi-au atins destinaţia a fost de 12. În acelaşi timp, a câştigat şase din opt dueluri şi a înregistrat patru recuperări.
Rangers a câştigat derby-ul cu Celtic, scor 1-0, şi se distanţează la 19 puncte de marea rivală, în fruntea clasamentului din Scoţia. Rangers s-a impus în Old Firm Derby, în direct pe Look Sport+, graţie autogolului lui McGregor, din minutul 70, venit în urma unui corner.
Ianis Hagi a fost trimis pe teren la pauză, în locul lui Roofe şi a avut o prestaţie bună, ratând şi o mare ocazie în minutul 50, când a prins un şut bun din afara careului, dar a ratat de puţin cadrul porţii.
Celtic a jucat în inferioritate numerică din minutul 63, când fundaşul Bitton a fost eliminat pentru un fault din postură de ultim apărător. Rangers ajunge astfel la 62 de puncte după 22 de etape din campionat şi are un golaveraj incredibil 57-5.
