
Liderul Ligii 2 a reluat antrenamentele colective în vederea începerii play-off-ului de promovare în primul eşalon. Arădenii sunt cei mai mari contestatari ai noului sistem, care le-a înjumătăţit ecartul faţă de urmăritoare. În acest sens, gruparea a depus un memoriu la TAS.
Citește și
În ciuda tensiunilor create, antrenamentele intră pe făgaşul normal, iar antrenorul Laszlo Balint crede că elevii săi îşi pot păstra poziţia de lideri şi după terminarea noului sistem competiţional, dictat de FRF ca urmare a pandemiei de Coronavirus.
”A fost o senzaţie incredibilă să ne vedem din nou cu toţii, împreună, pentru un antrenament colectiv după aproape trei luni de zile. Cred că am avut în noi şi acea bucurie specifică copiilor, când bat mingea pe maidan, fără a uita, însă, niciun moment care e scopul nostru. Plăcerea a fost mare, cu toate că antrenamentul a avut o intensitate specifică ridicată. Ca antrenor, am rămas cu imaginea unor băieţi, a unei echipe aflate pe drumul cel bun, bucuroasă că s-a întors în iarbă, dar, în acelaşi timp, foarte conştientă de perioada ce urmează în pregătirea celor cinci finale din play-offul ligii secunde”, a descris, pentru Sport Arad, antrenorul Laszlo Balint
