Prima zi a primului tur la Transylvania Open WTA 250 a adus şi primele victorii pentru jucătoarele din România. Ana Bogdan, cea mai bine clasată jucătoare de pe tabloul principal de simplu, a susţinut meciul zilei de luni. Ea a învins-o pe americanca Alycia Parks în două seturi strânge, scor 7-5, 7-5.
Citește și
Ana Bogdan: ”A fost un meci intens, mă aşteptam să fie aşa pentru că este o jucătoare puternică, dar am fost foarte motivată şi foarte determinată să joc cât mai bine şi să fac un meci frumos. A returnat unele mingi foarte bine şi a trebuit să accept. Nu simţi acelaşi lucru la alte turnee din străinătate, de aceea aleg să joc cât mai mult aici, acasă şi sper să petrec cât mai mult timp în competiţie, la Transylvania Open.”
Anna Blinkova, cea care a câştigat trofeul Transylvania Open în 2022, a ajuns luni la opt victorii consecutive, cu un meci câştigat categoric în faţa Simonei Waltert. Următoarea adversară pentru Blinkova va fi Nuria Parrizas-Diaz, care a obţinut şi ea, în primul tur, o victorie importantă în partida cu Laura Siegemund. Clara Tauson a început Transylvania Open cu o victorie clară în faţa Nadiei Podoroska: 6-3, 6-1. Prima zi a turneului a adus victorii şi pentru Camila Osirio şi Arantxa Rus, favorita numărul 1 a turneului.
La dublu, Andreea Mitu şi Jaqueline Cristian au câştiga partida jucată cu Mara Gae şi Anca Todoni.
Jaqueline Cristian: ”E cel mai bun WTA 250 din lume! Ne simţim foarte bine aici. Azi am avut un meci foarte bun, solid. Chiar am jucat bine, e prima oară când am jucat cu Andreea. Am avut o comunicare foarte bună. E un început bun pentru Transylvania Open.”
Pentru Jaqueline Cristian, turneul continuă marţi cu un duel românesc. Ea va juca cu Miriam Bulgaru, în penultimul meci al zilei de pe Terenul Central. Ultimul meci de marţi va fi cel dintre Karolína Plíšková, fost lider mondial care rămâne capul de afiş al ediţiei actuale a Transylvania Open WTA 250. Ea va juca cu tânăra Sinja Kraus din Austria, jucătoare venită din calificări.
Programul meciurilor TERENUL CENTRAL – start ora 11.00:
[Q] A. Cornet (FRA) vs Y. Wickmayer (BEL)
[WC] A. Todoni (ROU) vs [Q] E. Andreeva
NB 3:30 PM A. Sevastova (LAT) vs [WC] A. Mitu (ROU)
NB 6:00 PM [WC] M. Bulgaru (ROU) vs J. Cristian (ROU)
K. Pliskova (CZE) vs [Q] S. Kraus (AUT)
Programul meciurilor TERENUL 2 – start ora 11.00:
[Q] H. Dart (GBR) vs [LL] A. Bondar (HUN)
Z. Bai (CHN) vs [2] T. Maria (GER)
T. Korpatsch (GER) vs [6] E. Avanesyan
After suitable rest [4] A. Bondar (HUN) / K. Zimmermann (BEL) vs S. Errani (ITA) / A. Rus (NED)
A. Bogdan (ROU) / N. Podoroska (ARG) vs [2] V. Hruncakova (SVK) / A. Panova
Rezultatele meciurilor de luni, 5 februarie:
R16 - E. Lechemia (FRA) / O. Nicholls (GBR) d. A. Gamiz (VEN) / A. Siskova (CZE) 64 63
R16 - C. McNally (USA) / A. Muhammad (USA) d. L. Marozava / K. Piter (POL) 64 63
R16 - [WC] J. Cristian (ROU) / A. Mitu (ROU) d. [WC] M. Gae (ROU) / A. Todoni (ROU) 64 64
R32 - [1] A. Rus (NED) d. G. Minnen (BEL) 75 61
R32 - [8] A. Bogdan (ROU) d. A. Parks (USA) 75 75
R32 - C. Tauson (DEN) d. [9] N. Podoroska (ARG) 63 61
R32 - N. Parrizas Diaz (ESP) d. L. Siegemund (GER) 64 64
R32 - [3] A. Blinkova d. [Q] S. Waltert (SUI) 63 60
R32 - C. Osorio (COL) d. [7] V. Tomova (BUL) 62 64
În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu. Cinci jucătoare din România se află pe tabloul principal de simplu al Transylvania Open WTA 250: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Andreea Mitu (WC), Miriam Bulgaru (WC) şi Anca Todoni (WC).