
Apropierea la doar două puncte a FCSB faţă de CFR Cluj face ca atmosfera în vestiarul ”feroviarilor” să fie din ce în ce mai tensionată. Dan Petrescu, antrenorul liderei Ligii 1, nu a mai rezistat şi a răbufnit la adresa elevilor săi.
Citește și
Deşi la finalul meciului cu FCSB a dat vina pe arbitrul Istvan Kovacs pentru înfrângere, tehnicianul a fost, în realitate, profund nemulţumit şi de jocul echipei sale. ”Voi jucaţi împotriva mea! Jucaţi ca şi cum aţi vrea să mă daţi afară!”, le-a transmis Dan Petrescu fotbaliştilor de la CFR Cluj, conform Gazetei Sporturilor, într-un moment în care relaţia ”Bursucului” cu vestiarul campioanei en-titre a ajuns la un punct critic.
De altfel, Petrescu nu a avut niciodată o comunicare foarte bună cu elevii săi de la CFR Cluj. Rezultatele deosebite în cupele europene şi titlurile câştigate din România au făcut posibilă, însă, o colaborare pe termen lung pentru ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Pe lângă acuzaţia extrem de dură, conform sursei citate, Dan Petrescu s-a mai plâns şi de calitatea fotbaliştilor cu care vrea să cucerească din nou titlul de campion. O astfel de jignire nu face decât să pună şi mai mult paie de foc. Rămâne de văzut dacă CFR Cluj va reuşi să îşi rezolve probleme interne şi să devină pentru a 5-a oară consecutiv campioana României.
