FCU Craiova s-a despărţit recent de antrenorul Marius Croitoru. În urmă cu mai multe săptămâni, tehnicianul de 44 de ani a vrut să îşi dea demisia, dar a fost întors din drum de Adrian Mititelu, după ce negocierile dintre finanţator şi Andrei Prepeliţă au eşuat.
Citește și
Omul de afaceri a anunţat că deocamdată de pregătirea echipei se va ocupa Valentin David. Antrenorul cu portarii al formaţiei oltene a dat indicaţii şi etapa trecută, în eşecul cu Csikszereda, 0-2.
”Probabil noul antrenor va dori să preia echipa după meciul de la Slatina. Probabil, deşi s-ar putea întâmpla şi mai repede, dar să aveţi idee de ce se va întâmpla şi să nu mai începeţi să înjuraţi şi să apară fel şi fel de scenarii în legătură cu această procedură de numire a antrenorului.
Deocamdată, Vali David e un tip foarte competent. Să vedem ce antrenori sunt la Liga 2, ce, trebuie să vină Mourinho aici? E un antrenor bun, Vali David şi secunzii lui pot gestiona momentul, e un tip foarte competent.
E secund la clubul ăsta de la reînfiinţare. Este un tip care a lucrat cu foarte mulţi antrenori şi care ştie să ţină echipa în mână cel puţin o perioadă scurtă. E şi Florin Costea lângă el, e şi Robert Sălceanu. Avem şi un preparator fizic foarte bun, un băiat tânăr, sper să confirme, dar pare foarte bun, nu mai bag mâna în foc pentru nimeni. Pare că echipa a început să capete vlagă”, a spus patronul lui FCU Craiova.
Eugen Trică, dispus să semneze cu FCU Craiova!
Eugen Trică este dispus să revină la FCU Craiova! Ultima sa destinaţie a fost una exotică, tehnicianul român pregătind Sohar Club, formaţie din Oman, dar unde a rezistat doar câteva luni, din iulie până în octombrie.
”(n.r. Cum aţi caracteriza relaţia cu Adrian Mititelu?) Scopul meu este să-l ajung pe Napoli. El are 14, şi eu am cinci, şi de aia mă uit acum, că au dat antrenorul afară, să vedem… Relaţia mea cu Adrian Mititelu este una bună, chiar dacă am avut noi conflictele alea pe vremuri, alea s-au şters.
(n.r. E adevărat că i-aţi spart parbrizul?) Am mai povestit-o… La nervi, ştii cum e, eram şi noi mai mici. Noi, oltenii, ne enervăm foarte repede, după care ne pare rău. Ne luăm, ne pupăm şi mergem mai departe.
Acum este foarte bine. Când are nevoie, sunt prezent, dacă nu am angajament. Uite, acum nu am angajament. Îmi pare rău de ce se întâmplă. Din păcate am retrogradat cu ei în acele şapte etape. Cred că puteam mult mai mult. Ăsta este oful meu. În cariera mea de antrenor am întâlnit doar situaţii dificile, doar echipe cu probleme”, a spus Eugen Trică, conform Orange Sport.
De-a lungul carierei de antrenor, Eugen Trică le-a pregătit pe Juventus Bucureşti, CFR Cluj, UTA Arad, Metalul Reşiţa, Sportul Snagov, FCU Craiova, Turris Tg. Măgurele, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Metaloglobus, Concordia Chiajna, Gloria Băneasa şi CSM Alexandria.