
Toată Europa este afectată de coronavirus, dar regulile impuse de state diferă de la o situaţie la alta. Mijlocaşul Alexandru Creţu (27 de ani) se află acum în Slovenia şi spune că regulile sunt foarte stricte. Oamenilor le este interzis să călătorească dintr-un oraş în altul; accesul se face pe baza unei adeverinţe medicale, care atestă că a fost făcut testul de depistare a virusului şi că este negativ.
Citește și
Creţu este legitimat la NK Maribor. Face în continuare antrenamente, dar de unul singur. Ca şi în ligile din România, pregătirile în grupuri au fost interzise.
Fundaşul defensiv evoluează în Slovenia din ianuarie 2017, când a fost cumpărat de NK Olimpija Ljubljana, de la Poli Iaşi, pentru 100.000 de euro. A făcut pasul la NK Maribor un an mai târziu. În total, Creţu a adunat 65 de meciuri în prima ligă din Slovenia şi a început să fie foarte apreciat. Evoluţiile bune l-au adus şi în atenţia lui Mirel Rădoi. Se află pe lista stranierilor pentru barajul cu Islanda, pentru EURO.
