
Alexandru Dandea (32 de ani) şi-a reziliat contractul cu Astra, nemulţumit de faptul că nu şi-a mai luat banii. Potrivit TelekomSport, fundaşul central şi-a găsit deja alt angajament şi a semnat cu Rapid.
Citește și
Fundaşul central de 1.88 m voia de ceva timp să joace pentru Rapid, pentru tatăl său. Acesta din urmă este un susţinător al trupei din Giuleşti şi Alexandru a vrut să îi îndeplinească visul şi a reuşit. Tranzacţia se face fără sumă de transfer; giurgiuvenii renunţă uşor la el, din cauza problemelor pe care le au cu banii. Înţelegerea a fost reziliată pe cale amiabilă.
”Acum două zile m-am uitat la acel meci din Giuleşti, în care Rapidul a bătut cu 5-1. M-am uitat şi la dubla din Cupa UEFA. Acolo nu a fost prea bine, dar n-am ce să fac. Sincer, mi-aş dori să joc la Rapid, asta e şi dorinţa tatălui meu. Am vorbit cu el şi mi-a spus că şi-ar dori să mă vadă jucând în Giuleşti. Aştept ofertă. Nu ştiu, mai am contract cu Astra. Dar în fotbal nu ştii niciodată”, a spus Alexandru Dandea în urmă cu câteva luni.
