Ultima oră
„Suntem obişnuiţi cu acest stil tactic al lui Lucescu”! Un jurnalist turc a analizat strategia României din meciul cu Turcia şi a numit cel mai bun jucător de pe teren: „A impresionat” „Suntem obişnuiţi cu acest stil tactic al lui Lucescu”! Un jurnalist turc a analizat strategia României din meciul cu Turcia şi a numit cel mai bun jucător de pe teren: „A impresionat”
Ilie Năstase ştie ce îi lipseşte lui Gică Hagi la echipa naţională: ”Are nevoie de asta. Sper să ajungem la un Mondial” Ilie Năstase ştie ce îi lipseşte lui Gică Hagi la echipa naţională: ”Are nevoie de asta. Sper să ajungem la un Mondial”
Iuliu Mureşan clarifică viitorul lui Daniel Pancu la CFR Cluj: „Nu ştiu de ce declară asta” Iuliu Mureşan clarifică viitorul lui Daniel Pancu la CFR Cluj: „Nu ştiu de ce declară asta”
Ion Ţiriac face praf investiţia de 172 milioane de euro a Guvernului: ”Este cea mai mare prostie pe care am auzit-o” Ion Ţiriac face praf investiţia de 172 milioane de euro a Guvernului: ”Este cea mai mare prostie pe care am auzit-o”
Roberto De Zerbi, respins de fanii lui Tottenham. Ce motive au suporterii Roberto De Zerbi, respins de fanii lui Tottenham. Ce motive au suporterii
Coşmar pentru Barcelona! Se ştie cât de gravă e accidentarea lui Raphinha Coşmar pentru Barcelona! Se ştie cât de gravă e accidentarea lui Raphinha

Andrei Gîrtofan se impune în Raliul Harghitei. Continuă şirul ghinioanelor pentru Tempestini

Auto-Moto Publicat de Daian Cutu pe 13 apr 2025
mail-share icon Email

Andrei Gîrtofan a fost cel mai rapid de la Raliul Harghitei, prima etapă a sezonului 2025, şi a bifat al doilea succes la general din carieră, profitând de problemele tehnice pe care le-a întâmpinat principalul favorit, Simone Tempestini.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38216/22001490/1/gir.jpg

 

După ce a condus încă de pe primii kilometri ai raliului care a deschis sezonul în Winner Rally, Tempestini şi-a păstrat poziţia de lider până pe a 8-a probă specială, atunci când maşina de concurs a făcut două pene de cauciuc, astfel că până să revină în service a pierdut nu mai puţin de 50 de secunde.

„Dacă acum doi ani nu am ajuns la finiş, iar anul trecut am mers pe sistemul super rally, de data aceasta mă pot considera norocos că am putut ajunge în parcul service să schimb cauciucurile şi să mă clasez al doilea. Deja pot spune că e o victorie în acest context, deşi evident ne doream să fim primii la final”, a declarat Tempestini imediat după ceremonia de premiere.

Colegul său de la Napoca Rally Academy, Norbert Maior, de asemenea un pretendent la titlu nu a fost la fel de norocos, iar pe aceeaşi probă cu numărul 8 a fost nevoit să abandoneze din postura de ocupant al locului 3 în clasamentul general.

Cu un nou copilot, în persoana lui Tudor Mârza, Andrei Gîrtofan a profitat de aceste situaţii şi şi-a adjudecat victoria în prima etapă a sezonului. Pe un model Skoda Fabia Rally2, Gîrtofan jr a încheiat raliul în 1:08:39.1, cu 41,1 secunde mai rapid decât Tempestini, şi cu un minut şi 19,6 secunde în faţa lui Sebastian Barbu, cel care a completat podiumul.

„A fost o victorie muncită pentru noi, suntem bucuroşi, dar rămânem realişti pentru că drumul e lung, campionatul abia a început şi ştim că nu va fi uşor. Nu doar Simone este în top, dar şi Norbert poate spera la titlu, a revenit şi Sebi Barbu, important este că noi ne vom juca şansa”, a declarat şi Andrei Gîrtofan.

În Top 10 la Raliul Harghitei s-au mai clasat Matteo Bernini (Italia), Mihai Manole, Bogdan Cuzma, Adrian Teslovan, Refik Bozkurt (Turcia), Costel Căşuneanu şi Reis Suliman. Următoarea etapă a Winner Rally va avea loc în perioada 24-25 mai în Maramureş.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Auto-Moto

Ultimele articole Toate articolele