Real Sociedad s-a impus sâmbătă seara în finala Cupei Spaniei, după ce a trecut la loviturile de departajare, scor 4-3, de Atletico Madrid. După 120 de minute scorul a fost egal, 2-2.
Citește și

Bascii au deschis scorul repede la Sevilla, pe Estadio de la Cartuja. Barrenetxea a înscris cu capul din centrarea lui Guedes, în secunda a 15-a a meciului. Musso a intervenit la şutul aceluiaşi Barrenetxea, în minutul 17, pentru ca două minute mai târziu Lookman să egaleze pentru echipa lui Simeone, cu un şut de la marginea careului.
Pe final de primă repriză, Guedes a fost faultat de portarul Musso în careul madrilenilor şi arbitrul Javir Alberto Rojas a dictat penalty pentru Sociedad. A transformat Mikel Oyarzabal, în minutul 45+1 şi elevii lui Pellegrino Matarazzo intrau la cabine cu avantaj minim. Atletico a reuşit egalarea în minutul 83, prin Julian Alvarez, iar Baena a ratat cu poarta goală patru minute mai târziu şi meciul a intrat în prelungiri.
Sociedad a avut o dublă ocazie uriaşă, în minutul 98, cu Sucic şi Oskarsson care nu l-au putut învinge pe Musso, în timp ce madrilenii au replicat priun bara lui Julian Alvarez, din minutul 100. Cum scorul a rămas egal, 2-2, trofeul a fost adjudecat la lovituri de la departajare.
Marrero a parat lovitura lui Sorloth, apoi Soler a înscris pentru Sociedad, iar Marrero a scos şi lovitura lui Julian Alvarez. A venit însă rândul lui Musso să apere, la Oskarsson, şi a rămas 1-0 pentru Real Sociedad. Nico Gonzalez a egalat, Sucic a înscris şi i-a adus pe basci în avantaj, iar Thiago Almada a egalat din nou pentru madrileni. Aihen Munoz a marcat pentru Real, Alex Baena a egalat, dar Pablo Marin a înscris şi Real Sociedad a cucerit a patra Cupă a Spaniei din istoria sa.
