
Barcelona i-ar fi convins pe cei de la Inter Milano să-l cedeze pe Lautaro Martinez, anunţă cotidianul spaniol Sport. În plină pandemie de COVID-19 şi cu bugetul afectat, după cum chiar clubul a lăsat de înţeles, se pare totuşi că s-au găsit resurse financiare pentru aducerea argentinianului.
Citește și
- Martinez este cotat de transfermarkt.com la 64 de milioane de euro
Catalanii pregăteau, potrivit ultimelor informaţii, o ofertă de 90 de milioane de euro, dar şi un fotbalist la alegere, dintre Nelson Semedo, Jean-Claire Todibo, Samuel Umtiti şi Junior Firpo. Psihologul Fabio Radaelli, care a lucrat cu atacantul la Racing Club, crede că gruparea catalană ar da o adevărată lovitură dacă îl va aduce. Messi şi Martinez ar face un cuplu letal în atac, iar Barcelona ar avea din nou şanse reale la câştigarea Ligii Campionilor.
”Acest copil are un cap spectaculos. Trebuie să fii inteligent pentru a juca cu Messi. Trebuie să fii foarte atent la tot ceea ce face pentru că în orice moment îţi oferă o minge incredibilă. Lautaro poate fi un excelent număr 9 pentru Messi. Caracteristicile sale se potrivesc perfect pentru jocul cu Leo. În interioriul careului, de exemplu, el este similar cu Suarez”, a spus Fabio Radaelli pentru Mundo Deportivo.
Lautaro Martinez (22 de ani) evoluează pentru Inter din iulie 2018, când a fost adus de la Racing Club pentru 25 de milioane de euro. Acum, transfermarkt.com îl cotează la 80 de milioane de euro, dar suma de transfer, la Barcelona, ar putea trece uşor de 100 de milioane de euro
