
Marius Şumudică (49 de ani) a primit, pentru moment, un vot de încredere din partea şefilor lui Gaziantep, după începutul slab de sezon.
Citește și
Egalul cu Trabzon, 1-1 vineri seară, i-a făcut pe şefii echipei să convoace o discuţie care să aibă principală temă evaluarea muncii lui Marius Şumudică în primele patru etape, în care românul a strâns trei puncte din trei egaluri. Iar concluzia trasă a fost că postul lui Şumudică nu e în pericol, dar că antrenorul trebuie să obţină rapid puncte:
"După meciul cu Trabzonspor am avut o întâlnire cu antrenorul nostru pentru a discuta despre cele patru partide disputate până acum, dar şi despre viitor. Scopul întâlnirii a fost să discutăm obiectivele pe care ni le-am propus după pauza competiţională. Ne-am exprimat aşteptările faţă de antrenorul nostru, dar am luat în considerare, în timpul evaluării, cele două meciuri cu Galatasaray şi Trabzonspor, două echipe puternice. Şumudică s-a dovedit un antrenor de succes şi în Turcia, şi în Europa.
Anul trecut am avut succes prin clasarea pe locul al optulea. Ne-a exprimat obiectivele şi aşteptările de la Şumudică, am transmis că ne dorim un succes cel puţin egal cu anul trecut. Şumudică afirmă că vom obţine rezultate mai bune cu întăririle făcute şi că va continua să lucreze pentru obiective. Trăieşte fotbalul cel mai profund şi cunoaşte energia din fotbalul turc. Jucătorii şi fanii noştri îl iubesc, avem un mare respect pentru el. Cu această energie şi pasiune, credem că va continua să ducă echipa spre succes", a declarat preşedintele lui Gaziantep, Mehmet Buyukeksi, pentru site-ul oficial al clubului.
După pauza provocată de meciurile echipelor naţionale, Şumudică va înfrunta Antalyaspor, în deplasare, pe 18 octombrie.
