Scaunul lui Dan Petrescu la CFR Cluj se clatină serios în acest sfârşit de an. Antrenorul nu a înregistrat rezultate slabe, dar nu a mai dominat campionatul ca în trecut.
Citește și
Dan Petrescu părea ca şi demis de la CFR Cluj înainte de ultimele 2 meciuri din acest an, cu Rapid în Cupa României şi cu Oţelul în Superliga.
Trupa din Gruia a reuşit să câştige în Giuleşti şi a obţinut implicit calificarea în sferturile Cupei României, urmând să se impună şi în ultima etapă din campionat, scor 3-2 cu Oţelul şi să termine anul la 2 „lungimi” în spatele liderului „U” Cluj.
În urma acestor 2 victorii, Neluţu Varga părea hotărât să se bazeze în continuare pe Dan Petrescu. Concret, patronul clujenilor a declarat că dacă Dan Petrescu îşi va asuma să îndeplinească obiectivele pe care i le-a setat (câştigarea titlului şi calificarea în faza principală dintr-o cupă europeană) cu jucătorii pe care îi va avea la dispoziţie, acesta va continua în Gruia.
După discuţia pe care a avut-o cu antrenorul, se pare că ambele părţi au decis să continue împreună. Dan Petrescu este cel mai bun antrenor din istoria ardelenilor şi unul dintre cei mai buni antrenori români ai momentului.
Patronul CFR susţine că a analizat bine situaţia şi consideră că Dan Petrescu este cea mai bună variantă la ora actuală pentru CFR.
"Am discutat şi am hotărât că va rămâne Dan Petrescu. Am analizat mai bine situaţie şi am în continuare încredere în el. Cred că este cea mai bună variantă pentru CFR, în acest moment", a declarat Nelu Varga, la Prosport.
Ioan Varga a fost nemulţumit de faptul că echipa sa a pierdut prima poziţie în clasament, după înfrângerea din derby-ul cu ”U” Cluj şi egalul cu Unirea Slobozia, dar se pare că ultimele rezultate obţinute au calmat situaţia dintre cele două părţi.