La o săptămână după ce soţul ei, Ronaldo, şi-a retras candidatura la preşedinţia Federaţiei Braziliene de Fotbal, Celina Locks a condamnat ferm un sistem corupt într-o „ţară dezgustătoare”.
Citește și
Modelul a luat la ţintă autorităţile braziliene, pe care le consideră corupte. „Corupţia continuă”, a scris ea în social media, iar apoi a adăugat: „Brazilia este o ţară dezgustătoare”.
În decembrie, Ronaldo Luis Nazario de Lima şi-a anunţat intenţia de a candida la alegeri. Campionul mondial din 1994 şi 2002 s-a confruntat însă cu federaţii regionale care au fost reticente la discuţii.
Forţat să îl lase pe Ednaldo Rodrigues ca unic candidat la succesiunea sa, câştigătorul Balonului de Aur din 1997 şi 2002 „nu a putut să îşi prezinte proiectul, să îşi împărtăşească ideile şi să le facă auzite aşa cum şi-ar fi dorit. Nu a existat nicio deschidere către dialog. Statutul dă federaţiilor cea mai importantă voce, deci este clar că nu există nicio modalitate de a candida”.
Colegiul electoral este alcătuit din cele 27 de federaţii regionale, cărora li s-au alocat câte trei voturi fiecare, în timp ce cele 20 de cluburi de top din Serie A primesc câte două voturi, iar cele 20 de echipe din seria B, câte un vot.