Ultima oră
Cristiano Ronaldo este ţinta ”atacurilor” înaintea debutului Campionatului Mondial: ”Neîndemânatic! A irosit mult ocazii” Cristiano Ronaldo este ţinta ”atacurilor” înaintea debutului Campionatului Mondial: ”Neîndemânatic! A irosit mult ocazii”
Mesajul transmis de Zeljko Kopic pentru Dinamo: ”Până la sfârşitul vieţii mele” Mesajul transmis de Zeljko Kopic pentru Dinamo: ”Până la sfârşitul vieţii mele”
Neaşteptat! Decizia luată de Donald Trump cu doar câteva ore înainte de startul Cupei Mondiale Neaşteptat! Decizia luată de Donald Trump cu doar câteva ore înainte de startul Cupei Mondiale
Este gata! A fost decis viitorul jucătorului lui Inter dorit de Barcelona Este gata! A fost decis viitorul jucătorului lui Inter dorit de Barcelona
Vin întăririle la Dinamo! Andrei Nicolescu a anunţat transferurile verii Vin întăririle la Dinamo! Andrei Nicolescu a anunţat transferurile verii
LIVE TEXT | Mexic - Africa de Sud, ora 22:00. Începe magia Cupei Mondiale 2026 LIVE TEXT | Mexic - Africa de Sud, ora 22:00. Începe magia Cupei Mondiale 2026

BREAKING NEWS | Mirel Rădoi se gândeşte la demisie! ”Mă încearcă sentimente ciudate” VIDEO

Echipa nationala Publicat pe 31 mar 2021
mail-share icon Email

Mirel Rădoi ia în calcul să îşi dea demisia după înfrângerea suferită de România în deplasare cu Armenia. Selecţionerul a declarat că este încercat de sentimente ciudate şi că nu îşi poate explica atitudinea tricolorilor, deşi le-a explicat importanţa meciului.

"În momentul de faţă, mi-e greu să mă gândesc ce poate urma dacă noi am reuşit să întoarcem rezultatul şi nu am fost în stare, ca naţională tehnică, cu jucători tehnici, să nu ţinem de balon. Mă încearcă sentimente ciudate, poate ceea ce încerc să discut cu ei nu ajunge foarte clar la urechea lor. Am încercat prin diverse schimbări, să schimbăm un întreg compartiment, să aducem jucători ofensivi, după aceea am încercat în această seară să închidem acolo cu Creţu, să aducem un jucător care să fie un echilibru în faţa apărării, mare şi la centrări şi pe pasă înapoi, să câştige şi duelurile. Din păcate, nu ne-a ieşit nici asta şi de asta spun, pentru mine, pentru noi, ca staff, e un semnal de alarmă dacă echipa nu are personalitate şi atitudine în momentele în care avem nevoie ca echipă ar trebui să-mi pun un mare semn de întrebare.

(n.r. - întrebat despre Anghel Iordănescu, care s-a despărţit de echipa naţională după un meci cu Armenia, dacă s-a gândit să facă la fel) În momentul de faţă, îl am (n.r. - impulsul de a pleca), îl am de cum s-a terminat partida şi îl am şi acum, mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp pentru că este normal... Este clar că vom avea o discuţie zilele acestea pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile. Nu aveam aşteptări foarte mari de la meciul cu Germania, dar nu este posibil să vii într-un moment foarte bun, după ce reuşise să câştigăm în faţa Macedoniei, reuşeam în seara aceasta să câştigăm în Armenia, noi eram pe locul 2, iar Islanda era scoasă din calcule. Aveam meciurile directe cu Macedonia şi Armenia, deci eram favoriţi la locul 2. Importanţa partidei le-am explicat-o aici, am discutat cu ei în fiecare zi, chiar şi înainte de meci, chiar şi la pauză. De aceea nu-mi explic de ce nu au putut să reacţioneze", a declarat Mirel Rădoi, la finalul partidei cu Armenia.

România a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), de echipa Armeniei, în etapa a III-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, au condus cu 2-1 şi jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Puşcaş, din minutul 77, primind două goluri.

Au marcat: Sperţian '56, Haroian '86, Barseghian '89 (p) / Cicâldău '62, '72.

1-0, min. 56: Sperţian a marcat pe contraatac, cu un şut de la 20 de metri, balonul fiind deviat de Toşca şi lovind bara, înainte de a intra în plasă

1-1, min. 62: Bancu a trimis un balon în marginea careului de şase metri, de unde Cicâldău l-a deviat în poartă;

1-2, min. 72: Bancu a centrat de pe stânga, Cicâldău a trimis cu capul spre poartă, iar Hovhannisian a deviat-o în plasă;

2-2, min. 86: Haroian a deviat în poartă un şut-centrare al lui Barseghian.

3-2, min. 89: Creţu l-a faultat în careu pe Sperţian şi arbitrul a dictat penalti, transformat de Barseghian.

Puşcaş a fost eliminat, cu cartonaş roşu direct, în minutul 77, pentru că a lovit un adversar cu piciorul ridicat.

Meciul a avut loc la Erevan, cu peste 4.500 de spectatori în tribune. România pierde pentru prima dată în faţa Armeniei.

Au evoluat următoarele echipe:

Armenia: Iurcenko - Hambarţumian, Calisir, Haroian, Hovhannisian - Barseghian (Udo '90+2), Grigorian, Muradian (Sperţian '46), Bairamian - Karapetian (Şagoian '46), Briasco (Adamian '46). Selecţioner Joaquin Caparros;

România: Niţă - Mogoş, Toşca, Chiricheş, Bancu - Cicâldău (Creţu '81), R. Marin - Man (Mihăilă '81), Stanciu (Fl. Tănase '73), Maxim (Keşeru '73) - Puşcaş. Selecţioner Mirel Rădoi.

Cartonaşe galbene: Barseghian '22, Bairamian '28, Haroian '40 / Mogoş '24 Puşcaş '40, Maxim '59, Bancu '66.

Arbitri: Andris Treimanis - Haralds Gudermanis şi Aleksejs Spasjonnikovs - Vitalikj Spasjonnikovs.

Clasamentul grupei este următorul: 1. Armenia - 9 puncte, 2. Germania - 6 puncte, 3. Macedonia de Nord - 3 puncte, 4. România - 3 puncte, 5. Islanda - niciun punct, 6. Liechtenstein - niciun punct.

În prima etapă, România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, acasă, iar în a doua a pierdut, scor 0-1, cu Germania, tot pe teren propriu.

Miercuri, de la ora 21.45, se joacă meciurile Germania - Macedonia de Nord şi Liechtenstein - Islanda.

mail-share icon Email
viewscnt