Atunci când a ajuns la FRF, în noaptea arestării lui Gică Popescu, Răzvan Burleanu şi-a promis sieşi şi "prietenilor" că va schimba Federaţia Română de Fotbal. Cum? Într-un model corporatist, fără pile, grătare şi sifonări de orice fel.
Citește și
”Pinocchio” a spus public, în campanie, că un preşedinte nu trebuie să rămână sub nici o formă mai mult de două mandate în funcţie, acuzând fosta conducere că a acaparat tot fotbalul românesc. A promis şi-a şi făcut în aşa fel încât e pe cale să primească al patrulea mandat.
Da, va fi al patrulea mandat pentru Burleanu, iar FRF a publicat un raport financiar oficial, semnat, verificat, pus pe masă. Alături vine şi un audit făcut de Deloitte, acţiune care ar trebui să fie categorică, indubitabilă în privinţa organizării economice a FRF.
Doar că aici se întâmplă exact invers, a sesizat Gazeta Sporturilor.
În raport apare o cifră care iese din tipare : 218 milioane de lei, adică aproape 44 de milioane de euro (categorie: „alte sume plătite – 218.000.000 lei”). Încadrate generic, fără explicaţii clare, fără beneficiari, fără detalii. Practic, o gaură contabilă elegant ambalată, pentru că atunci când ai zeci de milioane de euro ieşiţi dintr-o organizaţie şi nu poţi spune exact unde s-au dus, e ceva foarte grav, e o problemă serioasă.
Unde au mers banii şi pentru ce? E suspiciune aici, nu?
În ecuaţia asta intră Răzvan Burleanu. Nu doar ca preşedinte al FRF, ci ca punct central într-o reţea de structuri: Federaţia, Centrul de la Mogoşoaia (Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia – societate comercială) şi fundaţia (Fundaţia Academia Naţională de Fotbal). Toate funcţionează, toate au bani, toate pot face contracte între ele.
Şi aici lucrurile nu mai sunt doar neclare, ci devin sensibile, pentru că, în momentul în care aceleaşi zone de conducere decid şi într-o parte, şi în cealaltă, ideea de independenţă dispare.
Iar când banii circulă între entităţi apropiate, fără explicaţii solide, apare inevitabil întrebarea: sunt aceste tranzacţii în interesul FRF sau al altcuiva? De aici vine suspiciunea de conflict de interese. Iar dacă există şi un prejudiciu, discuţia urcă direct spre abuz în serviciu.
Problema cea mare rămâne însă traseul banilor. În momentul în care nu ai transparenţă, orice circuit devine posibil. Banii pot pleca dintr-un loc, pot trece prin altul şi ajunge unde nu te aştepţi (lipsă detalii privind beneficiarii plăţilor). Nu e o acuzaţie, dar e tiparul care ridică suspiciuni de spălare de bani: opacitate, sume mari, explicaţii zero.
Fundaţia complică şi mai mult tot tabloul.
Un ONG ar trebui să trăiască din donaţii şi să cheltuie pentru proiecte clare. Dacă donaţiile sunt aproape inexistente, dar banii circulă şi cheltuielile există (venituri reduse din donaţii, dar cheltuieli semnificative, Fundaţia Academia Naţională de Fotbal), apare întrebarea "ce bani sunt aceia şi de ce sunt acolo? "
În astfel de cazuri, discuţia poate aluneca spre deturnare de fonduri.
Peste toate vine şi auditul. Nu final, nu asumat complet, ci în variantă „draft” (raport Deloitte – versiune nefinală).
Adică exact documentul care ar trebui să clarifice lucrurile lasă loc de interpretări. Iar când nici verificarea externă nu închide subiectul, problema nu mai e doar contabilă, ci de încredere.
În final, nu ai o singură problemă, ci un lanţ: o sumă uriaşă fără explicaţii (218 milioane lei), bani care circulă între entităţi apropiate (FRF – CNF Mogoşoaia – Fundaţia Academia Naţională de Fotbal), o fundaţie greu de înţeles şi un audit incomplet.
După toate acestea, se ridică o întrebare simplă: unde s-au dus, de fapt, banii?
Ce mai faceţi, domnule preşedinte, ce facem cu Turcia?
