
Al patrulea titlu consecutiv în Casa Liga 1 şi despărţirea de Edward Iordănescu vor fi urmate de plecări în masă de la CFR Cluj. Campioana are de gând să-şi întinerească lotul pentru sezonul viitor, iar 12 dintre jucători au şanse mici sau inexistente de a mai continua în Gruia.
Citește și
Lista e deschisă de Bordeianu şi polonezul Sandomierski, ale căror împrumuturi vor ajunge la final în această vară, şi e continuată de jucătorii ale căror contracte ajung la final. Aici se încadrează Arlauskis, cel care încearcă să facă rost de o nouă înţelegere în Zona Golfului, Luis Aurelio, Pereira, Ben Youssef şi veteranii Hoban şi Rondon. Ultimii doi şi-au făcut treaba din plin pentru CFR, dar conducerea consideră că vârsta înaintată nu le permite să mai fie de ajutor în viitoarea stagiune.
O a doua categorie e reprezentată de jucătorii care mai au contract, dar pe care conducerea nu se va mai baza. Lista e deschisă de Chipciu, cel care primeşte un salariu mult prea mare faţă de ceea ce arată pe teren, şi e continuată de Latovlevici, Ciobotariu şi Carnat, trei jucători aduşi cu mari perspective, dar care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor create în jurul lor.
Pe sens invers, Claudiu Petrila şi Alex Paşcanu se întorc după împrumuturile la Sepsi, respectiv Ponferradina, iar Cristiano Figueiredo (Hermannstadt), Jonathan Rodriguez (FC Botoşani) şi Rachid Bouhenna (Sepsi) sunt deja transferaţi.
