
Cluburile din Casa Liga 1 au primit veşti excelente în aceste zile. Ele urmează să primească prima tranşă din drepturile TV pe 15 iulie, o informaţie importantă pentru multe, în special pentru cele care au probleme cu banii. Printre cele mai mari probleme cu finanţele le are Dinamo.
Citește și
Potrivit declaraţiilor lui Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, firma care deţine drepturile TV pentru transmiterea partidelor din prima ligă va vira banii în conturile cluburilor, la jumătatea acestei luni.
”Cred că sunt mici blocaje inerente, în contextul în care cei de acolo fac un efort considerabil pentru a susţine plata contractului. Chiar dacă acele întârzieri au existat, ele au fost rezolvate de-a lungul timpului şi nu există blocaje în raporturile contractuale dintre noi şi deţinătorul de drepturi.
Momentan, urmează să se plătească prima tranşă din sezonul următor, undeva la data de 15 iulie şi din informaţiile pe care le avem de la conducerea executivă a EAD, nu sunt probleme”, a spus Justin Ştefan pentru ProSport.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, la finalul lunii iunie, în unanimitate de voturi ”Implementation of the VAR System in Romanian Top Competitions” şi bugetul acestuia.
“A fost aprobată contribuţia financiară a FRF pentru acest proiect, aproximativ 280.000 de euro. Menţionez că a fost agreat contractul de cele trei părţi semnatare – FRF, LPF şi deţinătorul de drepturi TV, EAD. FRF şi LPF au semnat deja acest contract, astfel încât mâine sau poimâine aşteptăm semnarea contractului şi din partea deţinătorului de drepturi TV. Pe 5 iulie ar trebui să înceapă pregătitrea arbitrilor”, a explicat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
El a precizat că se aşteaptă venirea în România a simulatoarelor, care, conform contractului, “urmează să fie puse la dispoziţie chiar de deţinătorul de drepturi TV”.
