
Mario Camora a fost selecţionat de Mirel Rădoi pentru partidele României din octombrie, când tricolorii vor disputa play-off-ul cu Islanda, dar şi meciurile din Liga Naţiunilor cu Norvegia şi Austria, însă decizia a fost urmată şi de reacţii dure ale unor grupuri de ultraşi.
Citește și
Camora joacă în România de 9 ani şi este român cu acte în regulă după ce a primit cetăţenia în această toamnă, însă nu toţi fanii văd cu ochi buni convocarea, considerând că echipa naţională îşi pierde din identitate prin aducerea unui fotbalist născut în altă ţară.
Rădoi susţinut în problema convocării lui Camora
Rădoi e susţinut însă de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, care spune că nu vede nicio problemă în convocarea lui Camora, dacă acesta poate aduce un plus echipei.
"Oricum, nu trebuie să-mi placă mie, ci lui Rădoi. Asta e important. Şi, bineînţeles, să fie util. Ca orice alt fotbalist care ar juca pe acel post, Ştefan, Bancu. Evident că părerile mele nu diferă foarte mult de ale selecţionerilor. Poate m-a întrebat şi pe mine înainte şi a contat şi opinia mea
Pe Facebook poate să spună oricine orice. Să vină faţă în faţă dacă vor să transmită ceva", a declarat Stoichiţă, citat de GSP.
Meciurile României din octombrie:
- Islanda – România, 8 octombrie, 21:45 (play-off EURO 2020 - semifinală)
- Norvegia – România, 11 octombrie, 19:00, (Liga Naţiunilor)
- România – Austria, 14 octombrie, 21:45 (Liga Naţiunilor)
Lotul României pentru barajul cu Islanda
- Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 69/0), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)
- Fundaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 59/0), Dragoş Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 38/1), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 19/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 11/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 0/0)
- Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanţa, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriţă (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia, 11/0)
- Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra, 12/2), George Puşcaş (Reading/Anglia, 16/7)
