
Petrolul Ploieşti şi Turris Turnu-Măgurele au terminat la egalitate, scor 0-0, rezultat care îi avantajează pe cei de la UTA Arad, care s-au desprins la 4 puncte în fruntea play-offului din Liga 2.
Citește și
La final, Costel Enache s-a declarat resemnat în privinţa şanselor de promovare ale ”lupilor”, dar a găsit şi o scuză, în faptul că nu s-au putut face antrenamentele cum trebuie, datorită infectărilor cu Covid-19 care au lovit echipa.
”Jocul de azi a fost agitat, confuz şi cu mulţi nervi. În a doua repriză am pus un pic presiune, am avut posesie şi ceva oportunităţi, dar fără ocazii clare. Am fi avut nevoie de şansă ca să înscriem. Suntem echilibrate toate cele şase echipe. Aşa o arată şi rezultatele. Noi am stat o săptămână, ne-am antrenat aşa cum am putut, ne-au lipsit opt jucători. Aşa e greu să ducem lupta, cu antrenamente în grupuri de patru sau 12. Ar fi trebuit condiţii normale de antrenament.
Putem mai mult decât am arătat. Dar nu-s supărat pe jucători, ei au încercat să facă lucrurile cât mai bine. Probabil că e etapa celor de la FC Argeş. Mi-e greu să fac predicţii. Aveam alt plan în minte, acum va trebui să-l refacem. E complicată situaţia, n-aş putea spune ce o să facem. Însă ne vom lupta să învingem în ultimele două meciuri şi sperăm că vom putea promova”, a spus tehnicianul prahovenilor, imediat după remiza cu Turris.
