
CFR Cluj - FCSB nu e doar un meci decisiv pentru soarta titlului de campioană a României în ediţia 2021/2022, ci şi partida în care trei dintre jucătorii lui Dan Petrescu vor fi urmăriţi din tribune de emisarii unor cluburi din străinătate.
Citește și
În timp ce FCSB speră să dea lovitura cu Octavian Popescu şi Ianis Stoica, CFR răspunde prin Petrila şi Otto Hindrich, singurii tineri în care Dan Petrescu are cu adevărat încredere şi la care apelează în mod constant. Duminică seară, în tribunele din Gruia vor lua loc şi scouteri ale unor cluburi europene:
"Nu ştiu dacă vin impresari special pentru Petrila. Ştiu că există interes asupra acestui joc, dar nu cunoaştem pentru ce jucători vin impresarii.
Avem grijă să aibă poziţii cât mai bune, dar nu mergem la ei să-i întrebăm sau să încercăm să punem pe cineva lângă ei să vadă legat de ce jucător ia notiţe", a declarat Cristi Balaj, preşedintele ardelenilor, la Pro Arena.
Petrila, Hindrich şi Burcă pot prinde transferuri
Pe lângă cei doi tineri jucători cu un potenţial incontestabil, şi Andrei Burcă ar putea face, în vară, subiectul unui transfer. Stoperul a mai fost aproape de plecare şi în 2021, şi-a manifestat public dorinţa de a face următorul pas în carieră, iar meciul cu FCSB reprezintă şi el o oportunitate importantă:
"Au fost discuţii şi pentru Petrila, şi pentru Otto. Pentru Burcă au mai fost discuţii şi noi suntem deschişi. Noi nu blocăm posibilitatea ca un jucător al CFR-ului să obţină un contract mai bun. Nu putem decât să ne bucurăm când apar asemenea oferte. Dar, bineînţeles, este important ca şi clubul să fie mulţumit de oferta făcută", a mai declarat Cristi Balaj.
