
CFR Cluj s-a impus greu cu Astra, 2-1, iar Cristi Manea a făcut din nou un joc bun la echipa ardeleană. Fotbalistul care a evoluat în prima parte a campionatului pentru rivala FCSB a făcut o dezvăluire în direct la microfonul Look Plus. Fundaşul clujenilor spune că i-a fost impus să se transfere la Steaua şi că nu s-a putut opune.
Citește și
„N-am optat eu şi nu a fost decizia mea să merg acolo. Cei de care aparţin au acceptat o ofertă din partea lor, iar n-am avut de ales. De aceea am ajuns acolo” a surprins Manea.
El spune că se simte bine la Cluj şi că la CFR a fost ajutat să se integreze. „Îmi cunosc foarte bine echipa, colegii, antrenorul. Îi apreciez şi mă simt bine aici, ştiu ce vor de la mine şi suntem o echipă unită. Sunt bucuros că am reuşit să bifez toate aceste meciuri într-o perioadă scurtă de timp, pentru că aveam nevoie. Înainte de unele mă dureau foarte tare picioarele, dar am tras de mine şi mă simt foarte bine acum”, a mai afirmat Cristi Manea.
