
Vândut de Dinamo la Craiova, Dan Nistor se întoarce acum împotriva fostului său club şi cere executarea unei datorii de 20.000 de euro pe care roş-albii o au în continuare la el, anunţă GSP.
Citește și
Fostul căpitan al lui Dinamo îşi cere drepturile financiare după ce a câştigat un proces cu echipa din Ştefan cel Mare şi cere executarea silită. Dacă Dinamo nu va plăti datoria, riscă noi amenzi dar şi depunctarea în clasamentul din Liga 1.
Nistor a primit câştig de cauză la comisiile abilitate pentru datoria de 20.000 de euro, dar Dinamo nu a achitat-o, iar acum mijlocaşul aşteaptă ca FRF să facă uz de toate măsurile avute la dispoziţie pentru a forţa clubul roş-alb să plătească suma restantă.
Conform regulamentului, Dinamo riscă iniţial o amendă, iar dacă plata nu se face până la sfârşitul acestei luni ar putea pierde chiar două puncte în clasament. Iar acest lucru s-ar putea repeta la fiecare 15 zile în care suma e în continuare restantă.
