
Citește și
Kayserispor, echipă antrenată de Dan Petrescu, a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul disputat, duminică, în deplasare, cu Erzurumspor, în etapa a XXIV-a a campionatului Turciei. Au marcat: Chahechouhe '28 (p) / Parlak '73, iar echipa lui Dan Petrescu a jucat în superioritate numerică timp de o oră.
Dezamăgit de modul în care jucătorii săi au gestionat avantajul numeric, SuperDan a apărut destul de supărat la interviul de după meci, unul în care a fost sincer şi a transmis că, după cum s-a jucat, echipa sa e norocoasă cu punctul obţinut:
"Azi, chiar dacă este încă devreme, putem spune că a fost un meci pe viaţă şi pe moarte, pentru că sunt două echipe care luptă pentru evitarea retrogradării. Recunosc că Erzurumspor a jucat mult mai bine decât noi în prima repriză, şi-au dorit mai mult, au luptat foarte bine.
Şi noi am încercat să dăm ce avem mai bun şi am obţinut un punct. Chiar ne putem întreba dacă am meritat acest punct. La meciul cu Alanya (n.red - 1-1), noi am fost echipa care merita trei puncte, dar am făcut egal. Acum, pot spune că ei au meritat mai mult. Au luptat şi şi-au dorit victoria. Un punct pentru noi e bun”, a declarat Petrescu, citat de presa din Turcia.
După acest rezultat, formaţia lui Petrescu se menţine pe locul 17, cu 24 de puncte, la egalitate cu Konyaspor şi Istanbul Başakşehir, de pe locurile 15-16, şi la trei puncte de Erzurumspor, de pe locul 18, primul retrogradabil.
