
Obiceiul lui Dan Petrescu de a scoate foarte repede de pe teren unul dintre jucătorii impuşi în primul 11 de FRF e criticat de Lorena Balaci.
Citește și
Fiica regretatului Ilie Balaci nu e de acord cu modul în care SuperDan a ales să se comporte cu Joca sau Fica, fotbalişti pe care îi introduce doar câteva minute, pentru ca mai apoi să-i scoată şi să le facă loc unor membri mai experimentaţi ai lotului: „Înainte de orice trebuie să ne gândim la copii. Sfidăm nişte reguli, dar sfidăm şi omul, iar eu pun omul mai presus de tot…Poate interveni şi o cădere psihică. De ce să zică mulţumesc doar că păşeşte pe gazon?? De aceea îi creştem, ca să joace. Altfel desfiinţăm Centrele de Copii şi Juniori, luăm jucători din străinătate şi s-a terminat cu fotbalul la nivel de copii şi juniori…Nu poţi să spui ca el să zică mersi că intră pe teren, dacă respectivul a ajuns să facă parte din lotul echipei mari înseamnă că are un merit, cu siguranţă..Adică, de ce-i mai creştem??”, a spus Lorena Balaci, pentru ProSport, înainte să laude Craiova pentru descoperirea unor jucători precum Mihăilă, Vlădoiu sau Baiaram: „Vezi, Craiova a avut curajul să le dea copiilor aripi, puţini au curajul ăsta. Maturitatea o prinzi jucând, nu ai cum altfel!”.
