
Dario Bonetti (59 de ani) s-a întors la Dinamo! Luni, fanii din PCH au anunţat venrirea sa în funcţia de consultant sportiv al Program DDB, funcţie din care îl va ajuta pe Jerry Gane în pregătirea echipei.
Citește și
"Dario Bonetti a aterizat în urmă cu puţin timp la Bucureşti. Bonetti vine în postura de consultant DDB pe probleme sportive şi ne va ajuta în reorganizarea activităţii pe acest final de sezon şi în punerea unei baze sănătoase pentru ceea ce urmează. Este planul nostru de criză!
Avem nevoie de un miracol şi credem că regizorul "Minunii de la Liberec" îl poate ajuta pe Jerry Gane in acest sens. Antrenorul lui Dinamo, Jerry Gane, a fost consultat şi este de acord să colaboreze cu Dario, fără nici un fel de rezerve, pentru binele lui Dinamo.
Dinamo are nevoie de profesionişti. În acest sens, DDB Italia l-a contactat pe Dario Bonetti, cu acceptul boardului DDB.
Răspunsul lui Dario a fost foarte prompt: "Vin gratis. Cu suporteri ca voi se pot face lucruri INCREDIBILE! Împreună putem salva clubul", au anunţat fanii, pe Facebook.
Unul dintre cei mai iubiţi antrenori din istoria recentă a clubului din Ştefan cel Mare, Dario Bonetti a ajuns la Dinamo în iunie 2009, dar a plecat după doar patru luni. S-a întors în aprilie 2012, dar, după alte 31 de meciuri, s-a despărţit din nou de clubul bucureştean. În România, a mai antrenat ASA Târgu Mureş între iulie şi august 2016, aceasta fiind şi ultima sa aventură ca tehnician.
Din momentul începerii de către fani a Programului Doar Dinamo Bucureşti, Bonetti a fost printre numele importante care au răspuns prezent la acţiunile fanilor şi s-a alăturat imediat proiectului.
Două trofee a câştigat Dario Bonetti la Dinamo: Cupa României (2011/2012) şi Supercupa României (2012/2013).
