Ultima oră
Bogdan Cosmescu, discurs manifest după remiza albă dintre Spania şi Capul Verde: ”O mizerie! Ăsta nu e fotbal. Sper să ia 16 goluri la următorul meci” | VIDEO EXCLUSIV Bogdan Cosmescu, discurs manifest după remiza albă dintre Spania şi Capul Verde: ”O mizerie! Ăsta nu e fotbal. Sper să ia 16 goluri la următorul meci” | VIDEO EXCLUSIV
Selecţioner demis după primul meci de la Campionatul Mondial! Selecţioner demis după primul meci de la Campionatul Mondial!
Spaniolul Rafa Mir, condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală Spaniolul Rafa Mir, condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală
Joao Paulo s-a descurcat excelent în faţa lui Lamine Yamal. Ce notă a primit Joao Paulo s-a descurcat excelent în faţa lui Lamine Yamal. Ce notă a primit
Ioan Ovidiu Sabău a fost prezentat oficial la Farul Constanţa Ioan Ovidiu Sabău a fost prezentat oficial la Farul Constanţa
Spania – Capul Verde 0-0. "Furia Roja", protagonista unei surprize uriaşe! Joao Paulo de la FCSB a intrat în repriza secundă Spania – Capul Verde 0-0. "Furia Roja", protagonista unei surprize uriaşe! Joao Paulo de la FCSB a intrat în repriza secundă

Decizie uluitoare luată de Manchester United cu privire la legendarul Sir Alex Ferguson

Manchester United Publicat de Daian Cutu pe 15 oct 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38268/21795188/1/profimedia-0913450756.jpg

 

 

Manchester United a decis să rezilieze contractul de ambasador al lui Sir Alex Ferguson, legendarul manager al clubului între 1986 şi 2013, anunţă The Athletic.

Scoţianul, care a câştigat 38 de titluri, dintre care 13 în Premier League şi două în Liga Campionilor (1999, 2008), a fost numit ambasador global al clubului şi director de fotbal cu un salariu anual, la câteva luni după ce şi-a anunţat plecarea de pe banca „diavolilor roşii”.

Potrivit unui document datând din 2016, Ferguson a primit 2,16 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) pentru serviciile sale, în cadrul unei înţelegeri care a durat mai mult de un deceniu (site-ul nu precizează dacă a fost vorba de o sumă forfetară sau de o sumă anuală). De asemenea, scoţianul făcea încă parte din consiliul de administraţie al clubului, într-un rol evident neoficial, la fel ca Sir Bobby Charlton (înainte de moartea sa în 2023), fostul director executiv David Gill şi directorul neexecutiv Michael Edelson.

Decizia de a rezilia contractul lui Ferguson este legată de politica de reducere a costurilor dusă de INEOS, noul acţionar al clubului, şi de patronul acestuia, Sir Jim Ractliffe, care a achiziţionat o participaţie de 27,7% în club în februarie.

Ferguson, în vârstă de 82 de ani, un spectator avid al meciurilor de pe teren propriu şi din deplasare ale echipei Manchester United din loja directorilor, ar fi fost primit marţi de Ratcliffe, fondatorul şi directorul general al INEOS, care i-ar fi explicat că clubul doreşte să reducă costurile.

Se pare că problema a fost soluţionată pe cale amiabilă, Ferguson rămânând director neexecutiv al clubului şi fiind întotdeauna binevenit să asiste la meciuri. Familia Glazer, care rămâne acţionar majoritar, continuă să îi plătească lui Ferguson un salariu, considerând că o mare parte din valoarea clubului se datorează activităţii şi moştenirii lui Ferguson. Ratcliffe, care este responsabil de supravegherea operaţiunilor fotbalistice, comerciale şi operaţionale ale clubului, nu este de acord. El este angajat într-o politică de reduceri drastice ale cheltuielilor. În iulie, clubul şi-a anunţat intenţia de a reduce 250 de locuri de muncă.

 

 

mail-share icon Email
viewscnt