
Dennis Man şi Valentin Mihăilă sunt anunţaţi titulari la Parma pentru meciul de la Torino cu Juventus, din etapa cu numărul 32 din Serie A. Confruntarea va fi transmisă în direct pe Look Sport, de la ora 21:45. Parma are mare nevoie de puncte, întrucât este pe loc retrogradabil.
Citește și
Fără victorie în ultimele patru meciuri, Parma este creditată cu şanse mici să evite retrogradarea. Ocupanta locului 19 în clasament este la 10 puncte de primul loc care asigură menţinerea în Serie A, locul 17, ocupat de Benevento.
Jurnaliştii italieni laudă transferul lui Dennis Man, care arată că se adaptează tot mai bine în Serie A de la meci la meci, fiind dat ca titular sigur în partida cu Juventus.
„Printre notele discordante ale acestui sezon, există una la care reacţia este una de bucurie. Ne referim la Dennis Man - atacantul născut în 1998 s-a remarcat prin spiritul de sacrificiu, dorinţa de a juca cât mai bine şi, în special, prin calităţile tehnice.
Aşa s-a întâmplat şi la meciul cu Cagliari. Golul lui a adus echipa în avantaj, 3-1, putea fi momentul care tranşa disputa. O execuţie cu efect, plasată exact atât cât portarul Vicario să nu o poată atinge. O copie după şutul prin care a înscris la Benevento.
Sunt execuţii în forţă şi precise, cu o tehnică de invidiat. Şi-a făcut simţit impactul în Italia după o perioadă de acomodare. Va rămâne şi în Serie B? La prima vedere, nu ar avea probleme să joace în primul eşalon. Are deja două goluri marcate în deplasare, acum sperăm să-i vedem bucuria de a înscrie şi pe Tardini”, scriu cei de la parmalive.com.
