
Diego Fabbrini (30 de ani) nu mai este jucătorul lui Dinamo, însă nu vrea să îşi încheie nici pe departe socotelile cu ”câinii”. Mijlocaşul italian a făcut o cerere către FIFA pentru a-şi primi banii pe cei doi ani de contract rămaşi.
Citește și
Fabbrini avea un salariu lunar de 18.000 de euro, iar dacă va avea câştig de cauză, atunci ar obţine o sumă ce în acest moment pare imposibil de plătit de către dinamovişti.
Aproape de Serie B
Fotbalistul este în negocieri avansate cu Ascoli, formaţie unde evoluează Adrian Stoica. Presa din Italia scrie că Fabbrini ar urma să semneze cun acord pe trei sezoane.
”Discuţiile sunt avansate. S-a ajuns la un acord cu Diego Tavano, agentul fotbalistului, pentru un contract până la 30 iunie 2024. Operaţiunea este în plină desfăşurare şi ar putea fi anunţată oficial în câteva ore”, scriu jurnaliştii de la picenotime.it.
