
Paul Anton (29 de ani), unul dintre liderii lui Dinamo, acuză o accidentare şi nu va face deplasarea în Moldova pentru meciul cu FC Botoşani, programat duminică, de la ora 20:00, live pe Look Sport+.
Citește și
Pus în situaţia de a antrena un lot în care problemele financiare primează în mintea jucătorilor, Ionel Gane mai primeşte şi alte veşti proaste, de această dată din ordin sportiv. Potrivit Dinamo1948, lui Anton i-a recidivat o accidentare mai veche la aductori, iar staff-ul medical a decis să nu-l ia în deplasarea de la Botoşani. Sursa citată notează că problema fizică este singurul motiv al neparticipării la partida din Moldova, plecarea din Ştefan cel Mare fiind exclusă în acest moment, în ciuda nemulţumirilor publice exprimate de Anton vis-a-vis de promisiunile neonorate ale lui Pablo Cortacero.
Pe lângă Anton, Gane nu se va putea baza nici pe Ricardo Grigore şi Janusz Gol, accidentaţi de mai multă vreme, şi Adam Nemec, suspendat în urma cartonaşului galben primit în meciul cu Chindia Târgovişte, pierdut cu 1-0.
Cât despre Anton, plecarea lui Djokovic de la CFR Cluj a realimentat zvonurile privind trecerea sa sub comanda lui Edward Iordănescu. În timp ce campioana l-a transformat în prioritate zero în această perioadă de mercato, fanii-acţionari din Programul Doar Dinamo Bucureşti trag speranţa că vor reuşi să bată palma cu Anton pentru rămânerea la Dinamo.
