FCSB caută un nou antrenor după plecarea neaşteptată a lui Mirel Rădoi, care a ales să accepte oferta venită din Turcia, de la Gaziantep.
Citește și

Prima soluţie analizată de Gigi Becali şi Mihai Stoica a fost readucerea lui Elias Charalambous, tehnicianul care a pregătit echipa până la finalul sezonului regulat. Cipriotul a părăsit formaţia roş-albastră după ratarea calificării în play-off, moment în care şi Mihai Pintilii a ales să se retragă din staff.
Conducerea clubului a reluat acum discuţiile cu Charalambous, însă răspunsul primit a fost unul clar. Potrivit informaţiilor apărute, antrenorul i-a transmis lui Mihai Stoica faptul că nu intenţionează să preia o echipă pe final de sezon şi preferă să analizeze ofertele din vară.
Între timp, presa din Cipru anunţă că Elias Charalambous a intrat şi în atenţia celor de la Iraklis FC. Publicaţia Cyprus Times susţine că formaţia din liga secundă a Greciei urmează să îl contacteze în perioada următoare pentru a-i prezenta proiectul clubului şi planurile pentru sezonul de după promovare.
MM Stoica a confirmat refuzul lui Charalambous
Prezent în studio-ul emisiunii Fotbal Show, oficialul celor de la FCSB a confirmat refuzul antrenorului cipriot de a revenit la echipă şi a dezvăluit că va fi numit un tehnician străin.
„Charalambous a răspuns şi a spus că nu vine. Vine (n.r. în Bucureşti), dar nu vine să antreneze. A declinat propunerea.
(n.r. A avut argumente?) Sunt între noi argumentele. Nu m-a surprins. A plecat acum o lună şi ceva. Sunt foarte multe variante, mult mai multe decât mă aşteptam, şi nume mari, şi variante de prin preajmă, şi din ţările cu fotbal dezvoltat. Curg CV-urile. Asta nu mă miră, pentru că au curs CV-uri şi când căutam antrenor la Urziceni.
Avem o lună la dispoziţie. Eu mă grăbesc (n.r. pentru a numi un nou antrenor), Gigi a spus să nu mă grăbesc şi să aşteptăm. E clar că va fi un antrenor străin. Sunt antrenori pe care îi respect şi au valoare, dar care nu au cum să ajungă niciodată la noi, din alte motive.
Cel mai mult mă distrează cei care refuză de dinainte de a li se propune. E bine de ştiut. Am văzut cazuri în care nu acceptau şi după zgâriau la uşă.”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
