FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii.
Citește și

Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu, în timp ce Baba Alhassan, Chiricheş sau Mihai Toma au încercat şi ei poarta clujenilor. După pauză, în minutul 58, Bîrligea a fost faultat în careu, într-un duel cu Simion, iar după verificare VAR, Szabolcs Kovacs a dictat penalti. A transformat Miculescu, în minutul 59, deschizând scorul.
Oaspeţii au avut o şansă, în minutul 71, la şutului lui Fabry, iar Macalou i-a dat emoţii lui Târnovanu în minutul 90+5 şi în cele din urmă FCSB s-a impus la limită, cu 1-0.
După meci, Gigi Becali a oferit mai multe declaraţii. Patronul a fost întrebat ce transferuri va face la FCSB şi a anunţat că are de gând să mai aducă la vară 5 fotbalişti.
”Să terminăm bâlciul ăsta!”
"La vară o să facem curăţenie, o să vedeţi. Aducem 5 jucători. Să terminăm bâlciul ăsta şi să rezolvăm totul în vară!", a spus Gigi Becali la Digisport.
Echipa lui Elias Charalambous conduce în clasament, cu 35 de puncte. Universitatea Cluj are 29 de puncte şi se află pe locul 4 în play-off.