”În urma umilinţei istorice suferite cu Armenia şi a unei noi campanii de calificare compromise încă din primele meciuri, selecţionerul Mirel Rădoi nu a mai rezistat şi şi-a anunţat demisia.” Aşa va începe, probabil, orice ştire, cu cuvinte un pic diferite, pe site-uri, în ziare şi la televiziuni. Iar dacă nu îşi va da demisia acum, o va face cu singuranţă la finalul meciului cu Islanda, care va face clişeul cu ”şansele matematice” de calificare să pară un fonfleu chiar şi pentru cei mai optimişti dintre noi, chiar dacă acestea vor continua să existe în teorie.
Citește și
Aşa, şi? Ce se va întâmpla după? Să zicem că Moţoc, în cazul de faţă Mirel Rădoi, îşi va preda singur capul după o discuţie cu ”managerul” Răzvan Burleanu, zis şi Alexandru Lăpuşneanu. Ce urmează după? Managerul ”multinaţionalei” FRF o să întocmească o strategie pentru a rezolva criza prin care trece echipa naţională, pentru a găsi soluţia optimă în vederea menţinerii României în lupta pentru calificarea la Mondialul din 2022. Vă sună cunoscut limbajul de lemn, aşa-i?
După ce va face o analiză temeinică şi se va consulta şi cu departamentul de HR al FRF, bineînţeles că Răzvan Burleanu va veni cu un nou selecţioner care să genereze ”un nou început” ş.a.m.d. Cine va fi norocosul câştigător al procesului de recrutare? Adrian Mutu, Nicolae Dică? Un antrenor cu un CV promiţător care a câştigat campionatul în Trinidad şi Tobago, Cupa Etiopiei şi eventul în Coreea de Nord? Ne facem iluzii că va fi Dan Petrescu sau orice alt nume calificat pe bune să preia frâiele naţionalei, ca să avem din nou deziluzii, vorba unui antenor uriaş la vremea lui, Emeric Ienei.
Ştiţi că Alexandru Lăpuşneanu al fotbalului românesc se află cam la al treilea Moţoc după Christoph Daum şi Cosmin Contra. Nu îl luăm în calcul şi pe Anghel Iordănescu, care în ciuda înfrângerii cu Albania, a reuşit totuşi o calificare la un European. O fi al patrulea cu noroc? Să nu care cumva să îi cerem lui Răzvan Burleanu să îşi dea demisia, că imediat ne prezintă lista cu realizările sale manageriale din 2014 şi ne oferă cel mai bun somnifer. Iar atunci când ne vom trezi, presimt că nici măcar nu ne vom mai dori să ne calificăm la vreun turneu final, satisfăcuţi de progresele de pe hârtie, prezentate în limbaj de lemn putrezit.
