Regele îşi retrăieşte cariera prin fiul său. Mai sunt şi alte celebrităţi, chiar mai mari, ai căror copii ajung să facă aceeaşi meserie, dar nimeni nu face circul pe care îl face el. Ai impresia că regele face tot acest scandal, ce durează deja de un deceniu, nu pentru tânărul prinţ, ci pentru ca însuşi regele să fie împlinit. Poate că unii psihologi ar pune diagnosticul de părinte toxic şi l-ar clasifica în profilul exigentului. Nu ştim, dar definiţia acestor termeni se apropie izbitor de mult de cazul cu pricina.
Citește și
Gândirea greşită
În timp ce regele vorbeşte de o conspiraţie aproape mondială, din cauza căruia fiul său a ajuns să schimbe pase cu juniorii din Glasgow, prinţul arată în continuare inofensiv şi extrem de jenat de situaţie. Ce-i drept, nu poate fi deloc plăcut să vorbească tatăl tău pentru tine, când tu eşti la o vârstă matură, ai jucat deja în prima “oaste” a ţării, te-ai mai şi însurat şi ai pretenţii de cap de familie. Aşadar, este foarte uşor să-l privim pe prinţ ca pe o victimă. “Săracul copil. Cum a crescut el la umbra gloriosului tată şi cum lumea rea îl judecă doar pentru că poartă acel nume pe spate şi îl răstigneşte cu aşteptările ei mult prea exagerate“.
Mărirea
Dar nu este aşa. Aceasta este o gândire prea simplistă pentru cazul de faţă. Haideţi să ne gândim ce fel de carieră ar fi avut prinţul, dacă ar fi provenit din altă familie. Una mai puţin celebră. Ar fi ajuns decarul “oştirii” naţionale? Valoarea lui îl recomandă, fără urme de contestaţie, pentru acest statut? Ar fi ajuns, oare, în “castelul” din Glasgow, unde să se încununeze campion? Ar fi primit şansa să “lupte” pe câmpiile din Spania, în condiţiile în care “oştile” din Italia, Belgia şi Scoţia au renunţat la el? Mai mult ca sigur că nu. Poate că erau alţii mai iscusiţi în “luptă”, dar n-au avut parte de un “trâmbiţat” atât de puternic.
Decăderea
Expresia “eu te-am făcut, eu te omor”, are o altă însemnătate, în povestea noastră. Regele s-a folosit de toate “armele” sale, de toţi cei pe care i-a “cucerit”, de toată influenţa şi toate legăturile pe care le-a avut pentru a-i construi cariera “prinţului”. Iar acesta a deschis uşi, cu acel nume “greu” pe care este “nevoit” să-l poarte pe spate, care în alte condiţii ar fi rămas închise. Clişeul cu părintele care face orice pentru copilul său nu merge aici. Asta nu e o firmă de familie, unde să-i găseşti şi odraslei un post, într-un birou. În plus, un părinte trebuie să ştie şi să se retragă, când este momentul.
Aşadar, în povestea noastră, regele este cel care l-a făcut pe mare pe prinţ şi tot el l-a “omorât”. L-a forţat să urce mai sus decât putea şi căderea este acum dureroasă.
