După seara în care am visat frumos cel puţin o repriză, lăsându-ne fermecaţi de o bară şi alte două ratări, cifrele reci ne dau cu adevărul peste ochi. Potrivit Flashscore, naţionala României a avut cea mai slabă prestaţie dintre toate echipele din Europa care au jucat baraj joi seara. Nota echipei a fost 5,7. Mai mică chiar şi decât a Macedoniei, care a luat 4 în Danemarca şi mai mică decât a Irlandei de Nord, care a jucat în Italia.
Citește și

Urâtă ieşirea din decor
După meci, Mircea Lucescu a părut că vrea să-şi facă ieşirea de la naţională într-un mod cât se poate de neprietenos. “Sunt aşa cum sunt”, a spus la microfonul Prima TV, vorbind peste umăr, la o întrebare “de bine”. Şi a plecat. Mai apoi, pe reporterul de la DigiSport l-a lăsat să vorbească singur şi a ieşit din cadru. Urâtă ieşirea din decor. Şi la propriu şi la figurat. O persiflare a presei din România, care s-a produs în formă continuată, de când Mircea Lucescu este selecţioner. O presă care nu are nici o vină că naţionala României s-a prezentat lamentabil în atac, la un baraj de calificare la Mondial. Cea mai slabă prestaţie din istoria barajelor pe care le-am avut.
O presă care l-a apreciat, l-a susţinut şi l-a lăudat ani la rând. O presă care s-a mândrit cu realizările sale şi care, în definitiv, este doar un mijloc de transmitere a mesajului selecţionerului către suporterii echipei naţionale. Când întorci spatele unui jurnalist care ţi-a pus civilizat o întrebare, întorci spatele tuturor suporterilor echipei naţionale.
Turcia ni l-a “stricat” pe Mircea Lucescu
Poate pentru că jurnaliştii noştri nu obişnuiesc să pupe mâna antrenorului, înainte de interviuri. Poate că dacă am face şi noi ceea ce turcilor li se pare un gest normal, Mircea Lucescu ar fi mai hâtru la interviuri şi nu ar mai fi ca un bunic posac, de la care scoţi cu greu două vorbe şi care îşi pierde repede răbdarea. Turcia ni l-a “stricat” pe Mircea Lucescu şi poate şi pe alţi foşti sau viitori selecţioneri. Acest cult al personalităţii pe care ei îl cultivă de mii de ani, deloc la locul lui într-o societate civilizată, riscă să devină periculos. Dacă îţi sărută mâna vreo doi turci prin bazar s-ar putea să-ţi pierzi reperele şi să-i consideri duşmanii tăi pe toţi cei care nu o fac.
Atunci ne-am dat seama că noi n-am jucat nimic
Când Mircea Lucescu a avut primul mandat la echipa naţională era greu să-i vezi pe alţii cum joacă. În România comunistă era o utopie să crezi că poţi vedea şi alte meciuri din preliminarii. Orizontul presei şi al suporterilor naţionalei era restrâns la tricolorii noştri, iar asta crea o realitate disproporţionată. Asta am simţit şi noi, joi seara, timp de 90 de minute.
Având aşteptările la un nivel foarte scăzut, un 1-0 şi o bară a lui Stanciu ne-au dat impresia că România a făcut un meci bun. Doar că după meciul nostru au început şi celelalte partide. Orizontul s-a extins şi am văzut cum au luptat irlandezii în Cehia, cum Kosovo a dat 4 goluri pe terenul Slovaciei şi cum Bosnia a eliminat Ţara Galilor, în deplasare. Jucând curajos, ofensiv, marcând goluri… Atunci ne-am dat seama că noi n-am jucat nimic. Naţionala lui Lucescu a fost fără curaj şi fără idei ofensive. Ne-a fost atât de frică încât l-am făcut pe Dennis Man fundaş dreapta. Iar fotbalul “la ciupeală” nu mai este actual. Înfrângerile nu sunt la fel. Există înfrângeri demne, înfrângeri eroice. A noastră n-a fost aşa.
