Am trăit să o vedem şi pe asta. Se atinge un nou nivel în patronatul fotbalistic din România. Adrian Mititelu s-a plictisit să îi facă echipa doar antrenorului său. Acesta nu mai este un obiectiv care provoacă. Astfel că s-a gândit să îi facă echipa şi lui Sabău, la “U” Cluj. Mititelu îl cere pe Blănuţă titular la “U” Cluj, de la 400 de kilometri depărtare. Şi îl atacă pe Sabău cu crampoanele înainte, într-un dialog indirect între lumile diferite din care cei doi provin.
Cum adică? Antrenorul face echipa cum vrea el?
Îl înţelegem pe Adrian Mititelu. Patronul lui FC U Craiova nu poate să înţeleagă ideea că un antrenor face echipa, fără să întrebe omul care plăteşte jucătorii. La clubul lui, lucrurile nu funcţionează aşa. Cum adică? Antrenorul face echipa cum vrea el? Aşa, de capul lui, fără să primească OK-ul din lojă? Problema şi mai mare este că unii îi dau dreptate lui Mititelu. Parcă ne-am pierdut busola toţi cei care ne uităm la fotbalul românesc. Anormalul ni se pare normal şi, de fapt, nu mai ştim cum e normal să fie.
Mititelul este exact ca părinţii din România care îşi pierd reperele şi valorile, când vine vorba de copilul lor. E prost profesorul, dacă odrasla primeşte o notă mică. “Al meu e cel mai bun. Profesorul nu e de acord? Să-l mutăm la altă şcoală”.
Patronul lui FC U nu crede că Blănuţă se pregăteşte să ajungă un fotbalist mare şi prin gestionarea acestor situaţii, care de multe ori nu îi convin. Asta îi antrenează spiritul de competiţie. Dar la echipa lui Adrian Mititelu aceste probleme nu prea apar. El nu şi-a mai pus de mult timp un antrenor care să nu-l asculte întocmai.
Jucătorul tinde să trăiască în dezamăgiri născute din pretenţii nerealiste
Blănuţă nu avea nevoie de intervenţia patronului care vrea să-l vândă. El este primul care are de pierdut. Ar fi bine să se transfere repede, dacă mai are unde. Milioanele de euro anunţate de patron sunt deocamdată fictive. Pe piaţa transferurilor din România, diferenţa dintre cerere şi ofertă poate să fie foarte mare. Iar toate aceste lucruri afectează un jucător care tinde să nu mai ştie care îi este valoarea şi să trăiască în dezamăgiri născute din pretenţii nerealiste.
Mititelu greşeşte şi în defavoarea lui şi a jucătorului. Este o reacţie care nu are ce căuta într-un fotbal normal. Aminteşte de trecutul sumbru şi calea către eşec în fotbalul românesc. Decizia antrenorului Sabău, bună sau rea, reprezintă normalitatea şi calea către progres. Dreptatea nu este mereu de partea celui care ţipă mai tare. Poate de asta echipa lui Mititelu este în Liga 2, iar echipa lui Sabău este în play-off.
