A ieşit scandal după FC Bihor – Sepsi 3-2, decis după golul din prelungiri al lui Bogdan Vătăjelu.
Citește și

Erik Lincar, antrenor bihorenilor, a făcut declaraţii halucinante la conferinţa de presă. Supărat pe modul cum a fost tratată echipa sa la meciul tur, pierdut cu 0-3, tehnicianul orădenilor a răbufnit în faţa jurnaliştilor prezenţi la finalul meciului de joi.
"Sunt supărat pe voi, pe toţi jurnaliştii, că l-aţi chemat pe Burcă (n.r. – antrenor Sepsi) la conferinţă. Voi ştiţi ce fac ei acolo (la Sfântu Gheorghe n.red)? Numai ei vorbesc! Nu există respect! Dacă ei nu cheamă niciun antrenor după meci la conferinţă şi zic: «Valea, go, go, în autocar», cum facem?", şi-a început Erik Lincar recitalul.
FC Bihor, acuzată că stă "capră" în meciurile de play-off!
Unul dintre jurnaliştii prezenţi în sală i-a replicat lui Lincar: "Noi suntem mai aproape de vest!", apoi tehnicianul şi-a continuat tirada la adresa echipei covăsnene, supărat şi pe faptul că unele adversare consideră că orădenii nu dau sută la sută în toate meciurile, întrucât FC Bihor nu are drept de promovare în Superligă.
"Nu, ei sunt mai aproape de vest! Noi suntem la Oradea, ei sunt la Budapesta! Corect? Azi am câştigat împotriva tuturor! Fiţi relaxaţi! Nu uitaţi ce ne-au făcut acolo, ce meci bun am făcut şi cum ne-au călcat în picioare”, a spus Lincar.
”Nu ştiu ce e cu domnul Lincar. Probabil îi place să apară pe prima pagină”
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, cere Federaţiei Române de Fotbal să ia măsuri şi să penalizeze declaraţiile ”aiuritoare” ale antrenorului lui FC Bihor.
"Fiecare om răspunde pentru faptele lui. Vorbeşte fiecare la supărare , apoi sigur că îşi dă seama că a greşit. Nu ştiu ce e cu domnul Lincar, probabil că îi place să apară pe prima pagină. Nu facem acum plângeri, dar aştept ca Federaţia Română de Fotbal să se autosesizeze. A dat nişte declaraţii aiuritoare, fără nicio legătură cu realitatea. Că ne ajută arbitrii, că jocurile ar fi pentru noi, nişte prostii. Meciurile noastre toate sunt televizate, toată lumea a văzut partidele lui Sepsi, aşa că nu înţeleg de unde aceste ieşiri.
Ca antrenor, preşedinte, lider, ar trebui să fii un bun exemplu pentru cei din jur, dar cu lucruri din astea... Ce să mai spui?
Noi am făcut un meci slab, mai ales prima repriză. Ei au meritat să câştige, asta a fost. Fiecare om trebuie să fie responsabil de ce face, ce spune, ce acuză. Sunt nişte vorbe aruncate în vânt", a spus Dioszegi pentru Prima Sport.
Sepsi e pe locul al doilea în play-off şi mai are de tras pentru a fi sigură de promovarea în prima ligă. Voluntari se poate apropia la două puncte de covăsneni dacă va câştiga disputa de mâine cu Chindia.
"I-am avertizat şi pe jucători şi pe toată lumea că nu suntem promovaţi si uitaţi ce s-a întâmplat. Liga a doua e altceva, se pune mult accent pe fizic, pe dăruire. Dacă te apuci să tot pasezi, cum tot facem noi, imediat vine unul şi te ia pe sus. E greu în liga a doua. E diferenţă foarte mare de nivel faţă de prima ligă, dar daca vorbim de parte fizică şi luptă, e foarte greu. Aici e mai bine să bubui mingea de multe ori", a mai spus Dioszegi.
