
Mirel Albon, fost selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, a analizat UTA - U Craiova 1-0, la Fotbal Look, şi a ajuns la concluzia că nivelul de agresivitate al arădenilor a făcut diferenţa în meciul jucat sâmbătă seara. Expertul Look Sport a subliniat diferenţa dintre Reghecampf şi Ouzounidis şi l-a remarcat pe Jovan Markovic, atacantul în vârstă de 20 de ani al oltenilor care şi-a creat cele mai mari ocazii ale oaspeţilor.
Citește și
"Un meci bun, cu ritm foarte bun. O primă repriză echilibrată, cu UTA agresivă, uneori peste limitele regulamentului. Dar era şansa lor. Dacă jucau ca domnişoarele, nu cred că aveau şanse. Chiar dacă a pierdut, mi se pare că Universitatea Craiova joacă un fotbal mai bun decât cu Ouzounidis. Laurenţiu a venit, s-a adaptat mult mai bine fotbalului roânesc, a impus alt ritm şi valorifică calităţile jucătorilor. Din păcate pentru ei, s-au stins şi nu au avut ocazii de gol. Au început cu mingi înalte, cu centrări, e greu să dai gol cu capul în faţa unor fundaşi cum are UTA în acest moment", a spus Albon, la Fotbal Look.
La fel ca mulţi alţi specialişti, Albon are cuvinte de laudă pentru Markovic, atacantul trimis de Reghecampf din primul minut în locul accidentatului Elvir Koljic: "Oricum, aş remarca faptul că Markovic a arătat că e talent, că are potenţial imens. Dacă i se dau şanse, cred că poate deveni un jucător important şi pentru echipa naţională", a mai punctat expertul Look Sport.
