
Dan Petrescu a decis să introducă în partida CFR-ului cu Farul, pierdută cu 1-3, o echipă mult schimbată faţă de ceea ce a utilizat în returul play-off-ului Conference League cu Maribor. Florin Răducioiu a analizat, în emisiunea Fotbal Show, de pe Prima Sport 1, deciziile luate de Petrescu şi a declarat că un eşec era de aştetat.
Citește și
Răducioiu a făcut o legătură simplă, anume că echipele care joacă în cupele europene, din alte ţări, nu decid să schimbe atât de mult primul 11 de la o partidă la alta, aşa cum a procedat Dan Petrescu.
”Nu sunt antrenor, dar văd, citesc, mă interesez! Mi se pare exagerat să schimbi toată echipa, mai ales contra unei formaţii ca Farul, cu spirit ofensiv. A fost un risc, iar Dan Petrescu l-a pierdut. Pe teren s-a văzut că nu a avut dreptate, trebuia să se gândească mai bine. Mare atenţie la aşa ceva! Nu am văzut la alte echipe din Europa să se întâmple aşa ceva, o schimbare masivă a jucătorilor.
Probabil că are strategia lui, dar a pierdut două puncte importante azi”, a spus Florin Răducioiu în emisiunea Fotbal Show.
- Primul 11 al CFR-ului în partida cu Maribor: Scuffet - Manea, Burcă, Yuri, Camora - Boateng, Betancor, Cvek - Petrila, Yeboah, Petrila
- Primul 11 al CFR-ului în partida cu Farul: Scuffet - Braun, Kolinger, R. Bălan, Brucic - Bordeianu, Muhar, Hoban - Roger, Malele, Păun
CFR Cluj, 1-3 cu Farul
CFR Cluj a pierdut duminică, pe teren propriu, meciul cu echipa Farul Constanţa, scor 1-3, în etapa a şaptea a Superligii, în direct la Prima Sport 1. Campioana CFR a condus cu 1-0.
Clujenii au deschis scorul în minutul 10, după ce arbitrul Radu Petrescu a anulat golul lui Malele, din minutul 6, pentru ofsaid, dar, după vizionarea VAR a acordat penalti pentru CFR Cluj din cauza unui henţ al lui M. Popescu.
Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Malele. Farul a egalat în minutul 34, prin Pitu – gol cu o lovitura de cap, din centrarea lui Nedelcu. Golul constănţenilor a vut nevoie de validarea VAR. În minutul 63, Farul a luat conducerea pe tabelă după golul înscris de Louis Munteanu, pentru ca în minutul 88 acelaşi Louis Munteanu să majoreze scorul la 3-1 pentru Farul.
Este a treia înfrângere suferită de CFR Cluj în actuala ediţie a Superligii. Farul rămâne pe primul loc în clasament, cu 15 puncte.
