
Jucătorii români de la Dinamo au primit, miercuri, o veste bună din partea fanilor din Programul DDB. suporterii-acţionari din Ştefan cel Mare au decis să le plătească salariile, la fel cum au făcut-o şi în cazul fotbaliştilor de la echipa a doua.
Citește și
Cum Pablo Cortacero întârzie diin nou să-şi onoreze promisiunile, fanii din Programul Doar Dinamo Bucureşti au făcut un nou pas în faţă. După zile de negocieri cu jucătorii străini cu contracte ceva mai mari, miercuri a venit rândul jucătorilor români. Iar aceştia, dar şi componenţii echipei secunde, şi-au primit un salariu: "DDB a achitat astăzi un salariu jucătorilor de la prima echipă, a căror situaţie contractuală cu Dinamo este un pic mai limpede, cum sunt Andrei Bani, Valentin Borcea, Robert Moldoveanu, Ricardo Grigore şi alţi câini de-ai noştri. Totodată, DDB a achitat astăzi un salariu şi la echipa a II-a", anunţă fanii, printr-un comunicat pe Facebook.
Totuşi, problema mai mare e în cazul fotbaliştilor străini care se bucură de salarii mult mai mari, iar susţin că în perioada următoare vor căuta soluţii pentru a ieşi din situaţia financiară precară: "DDB continuă discuţiile cu toţi jucătorii şi membrii staff-ului. Sperăm ca împreună să găsim cele mai bune soluţiil în vederea depăşirii situaţiei atât de delicate în acest moment la Dinamo. Pe măsură ce aceste discuţii se vor concretiza, vom reveni cu detalii", mai notează fanii din PCH.
