
Corona Braşov a promovat în Liga 2, dar nu are statut privat, ci este coordonat de autorităţile locale. Din acest motiv, clubul se va organiza în aşa fel încât să devină privat, iar noua denumire va fi Asociaţia Fotbal Club Braşov Steagul Renaşte. Oficialii de acolo se grăbesc să numească, în zilele următoare, şi un nou antrenor. Pe listă se află, mai nou, Florin Bratu.
Citește și
Noua entitate din Braşov l-a contactat prima dată pe Ioan Ovidiu Sabău, dar nu s-a ajuns la un acord. Acum, în cărţi se află fostul antrenor şi atacant de la Dinamo, Florin Bratu, care a şi confirmat discuţiile. În caz că nu se va semna contractul nici cu Bratu, se pare că o altă variantă este Ilie Stan.
”Da, este adevărat că am fost sunat de către cei de la Braşov. Este un proiect interesant, într-un oraş important din România, e normal să fiu interesat. Sunt discuţii şi vom vedea ce ne va rezerva viitorul”, a declarat Florin Bratu pentru ProSport.
Florin Bratu e dorit şi la naţionala U21. Ultimele informaţii aduc în discuţie faptul că forul condus de Răzvan Burleanu are pe listă trei nume. Florin Bratu, Nicolae Dică şi Emil Săndoi sunt variantele / unele dintre variantele pe care Federaţia Română de Fotbal le ia în calcul pentru înlocuirea lui Adrian Mutu.
Cea mai grea variantă pare, la prima vedere, Nicolae Dică, pentru că acesta e secundul lui Mirel Rădoi la naţionala mare. Sunt slabe şansele ca acesta să vină la U21, cel puţin aşa pare, pentru că Rădoi nu vrea să se despartă de el. Să nu uităm că Dică nu a ajuns la FCSB pentru că se află sub contract cu naţionala mare.
În ceea ce-l priveşte pe Emil Săndoi, acesta se află sub contract cu Chindia Târgovişte.
Varianta cea mai uşoară pare Florin Bratu, pentru că este liber de contract. ”Mitralieră” a fost ultima dată la Concordia Chiajna, în Liga 2, dar nu a reuşit rezultate prea bune, ducând echipa în pericol de retrogradare în Liga 3. Mai mult, el nu are un istoric prea ”cuminte” în ceea ce priveşte relaţia cu jucătorii tineri.
Iată că acum noul proiect de la Braşov ar putea începe cu Florin Bratu, astfel că FRF ar putea ”şterge” un candidat de pe listă.
