
Sărbătorile de Paşte vor fi mult mai liniştite la Dinamo. Elevii lui Dusan Uhrin au câştigat în direct pe Look Sport+, cu scorul de 2-0, în faţa celor de la FC Voluntari, după un meci bogat în ocazii, în care compartimentul ofensiv a ratat mult, dar în cele din urmă eforturile s-au materializat pe final.
Citește și
Golurile lui Florin Bejan şi Adam Nemec opresc o secetă de 13 partide fără succes pentru cei de la Dinamo.
Înainte de meci, fostul mare atacant dinamovist, Marius Niculae a făcut o vizită în vestiar, iar Florin Bratu a explicat încărcătura gestului şi a punctat importanţa următoarelor două etape, în care ”câinii” vor juca cu Viitorul şi Poli Iaşi.
„E o gură mare de oxigen. Dinamo avea nevoie de victoria aceasta poate mai devreme. E o luptă între 2-3 echipe pentru un loc de baraj. Mă bucur pentru Dinamo că a reuşit această victorie. Urmează două meciuri de foc, două deplasări, la Viitorul şi la Iaşi, pe care Dinamo, din punctul meu de vedere, nu are voie să le piardă, pentru a emite pretenţii în continuare.
Marius Niculae e o legendă a clubului Dinamo. Dacă deranjează, înseamnă că e o problemă a jucătorilor. Marius Niculae era un jucător care îşi rupea tricoul de pe el în timpul meciului. Marius Niculae era un lider pe teren, un jucător care trăgea echipa după el. Eu sper ca jucătorii care sunt acum la Dinamo să îl cunoască şi să ştie ce a reprezentat Marius Niculae pentru Dinamo. Are această calitate de lider, are această calitate de a transmite lucruri pozitive, răutatea aceea pozitivă de dinamovist. Dacă a fost în vestiar, iată că a venit cu noroc. L-am văzut şi în tribună în timpul meciului, mă bucur că este aproape de echipă. E şi Dănciulescu pe acolo. Sunt lucruri care trebuie să se întâmple, sunt normalităţi, din punctul meu de vedere”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.
