Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că doreşte ca echipa de fotbal Steaua Bucureşti să aibă drept de promovare în prima ligă şi a explicat că sunt două variante prin care acest lucru ar putea fi posibil şi anume o asociere în participaţiune fără scop patrimonial sau o asociere a Clubului Sportiv al Armatei cu cineva din mediul privat.
Citește și

Radu Miruţă a anunţat că Ministerul Apărării pregăteşte discuţii cu investitori din mediul privat pentru modificarea structurii juridice a clubului CSA Steaua Bucureşti. Planul vizează transformarea actualei entităţi, care funcţionează ca instituţie publică, într-o structură organizată după reguli de drept privat.
Oficialul a explicat, într-o conferinţă de presă, că ministerul caută variante prin care clubul să atragă capital privat şi să obţină un model de administrare diferit faţă de cel existent în acest moment.
”Există o singură veste astăzi, că am deschis porţile complet şi că am luat decizia să parcurg orice etapă pentru ca Steaua să ajungă în Divizia A, cel puţin să nu mai aibă o barieră birocratică. Dacă sportiv mai au capacitatea de a face performanţă, e un alt subiect.
Aşadar, urmează să vedem cine sunt oamenii interesaţi, dacă sunt interesaţi. Ne interesează să fie cât mai mulţi oameni pentru a lua cea mai bună decizie pentru club”, a spus Radu Miruţă în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat dacă o eventuală colaborare cu Gigi Becali ar putea intra în discuţie, ministrul nu a respins ideea. O asemenea asociere ar deschide scenariul unei colaborări între clubul finanţat de omul de afaceri, FCSB, şi structura sportivă a Armatei, ceea ce ar putea duce inclusiv la o formă de unificare între cele două entităţi.
”Nu am analizat aceste aspecte până acum. Vă spun că eu nu mă uit la persoane şi la codul fiscal al diverselor societăţi comerciale, eu mă uit la principii.
Principiul anunţat astăzi este un parteneriat pe care CSA să-l facă din două motive. Motivul principal este de a putea să aibă acces în Divizia A, motivul semiprincipal este că nu e în regulă ca Ministerul să aibă o susţinere completă la un asemenea nivel pentru acest club de fotbal, având în vedere că activitatea principală a acestui Minister este de apărare”, a adăugat Miruţă.
