
Denis Alibec (29 de ani) a ajuns la un acord cu Samsunspor, din liga a doua turcă, şi nu va mai ajunge sub comanda lui Marius Şumudică, la Gaziantep.
Citește și
Oferta iniţială a celor de la Gaziantep a fost de 600.000 de euro, suma refuzată din start de patronul Astrei, Ioan Niculae. Turcii au urcat oferta la 800.00 de euro, însă acest lucru a făcut ca salariul lui Alibec să scadă, iar atacantul nu a fost de acord, anunţă Gazeta Sporturilor.
Fotbalistul a primit încurajări de la Gigi Mulţescu, antrenorul lui Dinamo. Acesta crede că Alibec se va adapta foarte repede la noua echipă şi că va fi extrem de apreciat de suporteri.
”În privinţa lui Denis Alibec, dacă s-a înţeles deja cu cei de la Samsunspor, la cum îl ştiu eu ca fiind un fotbalist complex, va deveni foarte repede idolul tribunelor. Îl va avea ca antrenor pe unul dintre fostii mei elevi, din 1993, este vorba despre Ertugrul. Pe acest băiat eu l-am promovat foarte mult. Aş putea spune că l-am ajutat să urce mult în cariera de fotbalist. Am mers la Başkanul clubului (n.r. - patronul echipei) şi l-am convins ca Ertugrul să joace pe postul de atacant. Avea toate calităţile pentru un atacant veritabil.
Ca o recomandare, dacă vreţi, aşa, ca o pată de culoare, l-aş sfătui pe Alibec ca în momentul în care va deveni foarte îndrăgit de spectatori, să iasă cât mai puţin în oraş dacă vrea să mai ajungă la locuinţa lui. Eu am păţit-o pe pielea mea. În clipa în care am ieşit în oraş, toată lumea trăgea de mine, ba pentru a bea un ceai într-o cafenea sau pentru a mi se oferi mici cadouri. Şi asta datorită simpatiei pe care oamenii o poartă echipei. În Samsun, oamenii trăiesc prin fotbal şi pentru fotbal. Este marea lor pasiune.”, a declarat Gheorghe Mulţescu, pentru telekomsport.ro
