
Gică Hagi a refuzat un salariu imens, de patru milioane de euro, în perioada în care era antrenorul celor de la Viitorul. Dezvăluirea îi aparţine lui Giovanni Becali, cel care a creionat şi profilul de posibil selecţioner al "Regelui".
Citește și
Dacă acum a renunţat la banca tehnică a echipei pe care o patronează, în urmă cu patru ani Hagi îşi construia, încă, un nume ca antrenor. Iar rezultatele bune obţinute de Viitorul, cu care a luat campionatul şi a mers în Europa, au atras atenţia unui club care a fost dispus să-i ofere un salariu de patru milioane de euro/an:
"Crezi că Hagi îşi lansează cariera acum la echipa naţională? Hagi poate să găsească o echipă de 2-3 milioane în Europa. A şi avut de 4 milioane de euro şi nu s-a dus, acum trei sau patru ani. Nu s-a dus, pentru că are echipa, care îl ţine legat. Dar, dacă ar avea ofertă acum, cred că s-ar duce", a declarat impresarul Giovanni Becali, pentru Telekom Sport.
Indicat drept unul dintre potenţialii înlocuitori ai lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a echipei naţionale, Hagi nu ar lăsa uşa deschiă pentru niciun fel de compromis, la fel cum o făcea, pe vremuri, şi Victor Piţurcă:
"Hagi, dacă n-are libertate şi un salariu tot la fel, la un milion, nu ar accepta. Dar e Hagi şi n-ar accepta intervenţii, Hagi vrea să fie manager la echipa naţională. Să conducă el, să facă el planul lui. Nici Piţurcă, nici Hagi nu vor. Ei vor să fie ca în Anglia. Tot (n.r. - să controleze)! Acceptă CEx-ul, unde vin. Piţurcă nici asta nu a acceptat. Accepta deciziile, dar nu mergea la CEx să dea explicaţii", a mai spus vărul lui Gigi Becali.
