
FCSB a obţinut victoria în minutul 90+4 al partidei cu FC Argeş, graţie unui gol semnat de Dumiter, care a fost introdus în teren pe final de meci, în minutul 86.
Citește și
Gigi Becali a dezvăluit că mutarea i-a aparţinut lui Toni Petrea. Patronul celor de la FCSB a precizat că a fost uimit când a văzut că Tănase este scos din teren, dar la final s-a dovedit a fi o mutare extrem de inspirată.
”Am intrat să vă luminez. Vorbeaţi de schimbare, dar nimeni n-a înţeles, n-am înţeles-o nici eu. Am rămas mut când am văzut schimbarea aia, pe cuvânt.
După, l-am sunat pe Toni Petrea să-l felicit şi i-am zis că schimbarea asta îl va face campion. A zis c-a făcut-o că Tănase era foarte nervos şi îi era frică să nu ia roşu. Pe cuvânt de onoare că el a făcut-o, dacă şi eu am rămas mut?”, a spus Becali, pentru DigiSport.
Toni Petrea a luat doar părţile pozitive după victoria de la ultima fază obţinută de FCSB în faţa Argeşului, scor 3-2. Antrenorul vicecampioanei a remarcat anumite pasaje bune ale echipei sale, dar şi faptul că a sperat până în ultimul moment că poate obţine victoria, cele trei puncte.
Acum, Petrea nu îşi face planuri pentru titlu, ci va lua meci cu meci, etapă cu etapă şi, poate, FCSB va reuşi să treacă peste CFR Cluj. Diferenţa dintre cele două este de cinci puncte.
Am ajuns în situaţia de a fi egalaţi de două ori, e păcat de efort, de munca depusă, să luăm două goluri cadou. Trebuie să fim mai atenţi în unele momente. A fost un meci aspru, s-a văzut o dorinţă din partea lor. Se motivează în plus, trebuie să ne obişnuim.
(N.r. – Despre titlu) Chiar nu vreau să mă mai gândesc la acest lucru. De câte ori ne-am gândit, am făcut calcule, nu am reuşit să câştigăm noi meciurile. Am vorbit şi cu jucătorii să luăm meci cu meci. Vedem ce se va întâmpla în continuare”, a spus Toni Petrea.
