
Nou promovata Greuther Furth a obţinut, duminică, prima vctorie în actuala ediţie a Bundesliga, după ce a trecut, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Union Berlin, în etapa a XV-a a campionatului german.
Citește și
Gazdele, care aveau un singur punct în clasament înaintea acestei partide, s-au impus prin golul marcat de Nielsen, în minutul 56.
Într-un alt meci, Eintracht Frankfurt a făcut scor, 5-2 (2-2), acasă, cu echipa Bayer Leverkusen, de pe podiumul clasamentului, după ce oaspeţii au condus cu 2-0.
Au marcat: Tuta '23, Lindstrom '30, N'Dicka '50, Jakici '66, Sow '76 / Schick '5 şi '22.
Bayern Munchen ocupă locul I în clasament, cu 37 de puncte, fiind urmată de Borussia Dortmund, 31 de puncte, Bayer Leverkusen, 27, Hoffenheim, 26, Freiburg, 25, Union Berlin, 23.
Greuther Furth rămâne pe locul 18, ultimul, cu patru puncte, iar Eintracht este pe locul 9, cu 21 de puncte, la egalitate cu Leipzig şi Mainz, de pe locurile 7 şi 8.
