Citește și
Situaţie complicată la Hermannstadt. Gruparea sibiană a ajuns la 3 eşecuri la rând în Superliga, iar situaţi băncii tehnice părea incertă.
Marius Măldărăşanu (49 de ani) a fost reconfirmat în funcţia de antrenor principal. Sibienii au emis un comunicat prin care şi-au exprimat susţinerea pentru fostul fotbalist.
”DEMERS DE TRANSPARENŢĂ A.F.C.HERMANNSTADT
După o perioadă nefastă pe plan sportiv pentru echipa noastră, a venit momentul să revenim cu o serie de precizări importante.
În primul rând, în ceea ce priveşte componenţa staff-ului tehnic, vă aducem la cunoştinţă că aceasta va rămâne la fel ca în ultimele sezoane, timp în care am reuşit să revenim în Superliga României, să batem la 'uşa' play-off-ului de două ori şi să bifăm calificări în fazele superioare din Cupa României.
Cu alte cuvinte, Marius Măldărăşanu&co vor rămâne în continuare la FCH, iar acest lucru se datorează unei decizii luate la comun de către cei care au investit, investesc şi vor investi din punct de vedere financiar (şi nu numai!) la A.F.C.Hermannstadt.
Nu a fost vorba despre nici un 'scut' făcut de altcineva, ci despre o decizie a conducerii clubului, care susţine staff-ul tehnic şi aşteaptă acum răspunsul fotbaliştilor FCH pe teren. Desigur că ne dorim cu toţii performanţă şi rezultate pozitive, însă pentru a realiza astfel de obiective este nevoie de răbdare şi de continuitate. Toate aceste aspecte le-au fost transmise astăzi fotbaliştilor şi staff-ului FCH de către conducerea clubului.
Am trecut împreună prin etape foarte grele, în care au fost făcute greşeli, iar ele ne-au costat în clasament. Chiar şi aşa, campionatul este departe de final, aşa că pentru noi, toţi cei care facem posibil acest fenomen numit A.F.C.Hermannstadt, este foarte important să rămânem UNIŢI şi să muncim mai mult şi mai eficient.
Suntem aceeaşi oameni şi profesionişti care au realizat FAPTE ce au (re)situat Sibiul pe harta fotbalului românesc. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijin! Avem nevoie de sprijinul suporterilor care ne înţeleg, ne-au fost şi ne vor fi alături!
Putem avea un nou început sâmbătă, în următorul meci, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti! Sibiul are fotbal! Sibiul are FCH!” e comunicatul sibienilor.