
Irina Begu, locul 79 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4),pe britanica Johanna Konta, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 5. Românca a avut nevoie de nouă mingi de meci pentru a se impune, dar a şi salvat două.
Citește și
Begu şi-a pierdut serviciul în primul ghem al meciului, dar a reuşit să egaleze la 3, pe serviciul adversarei. Konta a mai făcut un break, la 4-4, şi a luat primul set, cu 6-4, după 51 de minute de joc.
Ea va evolua în sferturi cu japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2. Alexandra Dulgheru a declarat că Irina poate produce surpriza, lucru ce ar fi similar cu victoria carierei.
"N-am văzut meciul cu Johanna Konta, dar chiar înainte să discutăm m-am uitat pe scoruri şi am văzut că a câştigat în trei seturi greu şi chiar m-am gândit că a fost un super-meci. Am aflat acum cam care a fost situaţia. Cred că a fost un meci nebun, şi-a luat revanşa pentru că îţi aduci aminte, a pierdut destul de uşor în faţa ei (n.r. în faţa Johannei Konta) la Roma. Mă bucur pentru ea pentru că având acelaşi preparator fizic am văzut-o destul de des la antrenamente şi chiar s-a pregătit foarte bine.
Nu mă mir că a rezistat, pentru că şi meciul trecut a avut un duel lung. E clar că fizic rezistă mult mai bine. Cu Naomi mi se pare pentru ea o provocare foarte interesantă. Eu zic că are şanse să o încurce, are şanse să o şi bată, dar asta depinde şi de dispoziţia pe care o are Naomi Osaka mâine. Dacă se enervează şi vrea să termine prea repede punctele, apar momentele în care le scapă destul de repede. De Irina sunt singură că e în formă, depinde de ea cât de bine se simte după trei meciuri lungi, ce resurse mai are. De abia aştept să văd meciul", a spus Alexandra Dulgheru, pentru Eurosport.
Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 8.770 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.
