Ultima oră
Mexicanul Julian Quinones a marcat primul gol al turneului final Mexicanul Julian Quinones a marcat primul gol al turneului final
OFICIAL | Jose Mourinho a revenit la Real Madrid OFICIAL | Jose Mourinho a revenit la Real Madrid
Ceremonie de deschidere incendiară în Mexic. Shakira a făcut stadionul Azteca să vibreze Ceremonie de deschidere incendiară în Mexic. Shakira a făcut stadionul Azteca să vibreze
Primul transfer efectuat de Petrolul după venirea antrenorului Ricardo Sousa Primul transfer efectuat de Petrolul după venirea antrenorului Ricardo Sousa
Jayson Papeau are oferta pe masă! Francezul poate continua în SuperLiga după ce a retrogradat cu Unirea Slobozia Jayson Papeau are oferta pe masă! Francezul poate continua în SuperLiga după ce a retrogradat cu Unirea Slobozia
Un club din Superligă a pus ochii pe Boateng după plecarea de la Dinamo! | VIDEO EXCLUSIV Un club din Superligă a pus ochii pe Boateng după plecarea de la Dinamo! | VIDEO EXCLUSIV

Jurgen Klopp se revoltă! Cum analizează ideea vaccinării anti-COVID: „Poate sunt eu naiv! Nu înţeleg”

Fotbal Internațional Publicat de Răzvan Cîrceag pe 3 oct 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/20415704/1/klopp-jurgen.jpg

Jurgen Klopp, antrenorul celor de la Liverpool, a avut un discurs în cadrul unei conferinţe de presă, în care a analizat pe larg ideea vaccinării în masă şi s-a arătat un susţinător clar al acestei acesteia. Antrenorul a făcut o comparaţie cu consumul alcoolului la volan.  

„În club, suntem 99% vaccinaţi. Nu a fost nevoie să conving jucătorii. A fost o decizie firească, n-am vorbit cu vreunul să-i explic de ce ar trebui să facă asta. Ceea ce pot face, ca în oricare altă situaţie, este să dau un sfat, dar n-a fost necesar. 

În general, se pare că nu avem voie să dăm sfaturi oamenilor. De unde am aflat eu că e normal să te vaccinezi? Am sunat doctori, pe care îi cunosc de ani de zile. Am întrebat ce cred ei că ar trebui să fac. Aşa procedezi când nu ştii. Suni un specialist, care îţi spune.

Eu m-am vaccinat. Sunt într-o grupă de vârstă cu risc, pot avea probleme, am fost fericit că mă pot vaccina. Poate sunt eu naiv, dar nu înţeleg 100% de ce nu avem voie să dăm sfaturi? Dacă spun că m-am vaccinat, vin alţii şi-mi zic «Cum poţi să spui aşa ceva?! De ce-mi spui mie să mă vaccinez?!». Am o explicaţie foarte clară. E ca atunci când bei şi vrei să conduci. 

Toţi am fost într-o situaţie la un moment dat când am băut o bere sau două şi ne-am gândit că ne putem urca la volan, că putem conduce totuşi. Dar legea nu ne dă voie, aşa că nu o facem. Legea nu e acolo să ne protejeze neapărat pe noi, care am băut, cât pe cei din jurul nostru, pentru că suntem ameţiţi sau beţi şi vrem să conducem o maşină. Acceptăm asta ca lege. Ştim că alcoolul face rău oricui. Dar bem în continuare. Cu vaccinul, presupunem că nu e bun pentru corpul nostru, chiar dacă specialiştii spun că este soluţia pentru această situaţie. 

Pentru mine e similar. Eu nu mă vaccinez doar pentru mine, ci şi pentru ceilalţi. Nu înţeleg de ce asta e o limitare a libertăţii. Dacă este, atunci şi să nu ai voie să conduci beat e o limitare a libertăţii. Dar pe aia o acceptăm. 

Nu avem voie să întrebăm oamenii dacă sunt vaccinaţi?! Dar am voie să întreb un taximetrist dacă e beat! Dacă-mi zice că nu vrea să spună, nu mă urc. Dacă vin la birou beat, atunci înseamnă că pot să mă trimită acasă sau să mă dea afară. Repet, poate sunt eu naiv. Chiar nu înţeleg de ce nu putem vorbi despre asta.

M-am vaccinat? Da! Pentru că eram preocupat de starea mea, dar şi mai mult de toţi cei din jur. Dacă eu iau virusul şi sufăr, e vina mea. Dacă i-l dau altcuiva e tot vina mea, nu a persoanei respective. Asta e tot. La Liverpool suntem vaccinaţi. Şi atât”, a declarat Klopp. 

 

mail-share icon Email
viewscnt