
Radu Drăguşin (18 ani) nu va mai pleca de la Juventus în această vară, deşi s-au vehiculat mai multe nume importante care l-ar vrea pe stoperul naţionalei U-21.
Citește și
Anunţul a fost făcut de impresarul fotbalistului, care a explicat că noul acord este aproape perfectat, dar mai trebuie puse la punct câteva detalii. Drăguşin are şanse mari să fie titular din sezon următor pentru trupa lui Andrea Pirlo, dacă continuă în forma pe care o etalează în prezent.
„În mare parte da, semnează cu Juventus, după ce se termină cu lotul cred că voi zbura la Torino şi vom avea o discuţie finală, el este în ultimele şase luni, oricând poate să semneze cu oricine.
Şi atunci şi Juventus sunt puţin circumspecţi să îl bage. Dar în momentul în care va semna, eu cred că va avea mai multe meciuri la Juventus, la echipa mare.
Din ce am discutat eu, se bazează pe el, l-au pus cap de listă pentru 'resemnare', chiar şi Agnelli a insistat, «dom’le, rezolvaţi situaţia cu Drăguşin, să ştim ce facem». Deci se mizează foarte mult pe el.
Acum avea şi el două zile libere, trebuia să dea un examen pentru bacalureat, s-a accidentat Chiellini la naţionala Italiei, a sunat Pirlo, ne-a informat imediat team managerul, pe 31 cel târziu trebuie să fie la Torino că este în lot pentru meciul cu Torino”, a declarat impresarul Florin Manea, pentru ProSport.
Lecţie de fair-play, la finalul partidei cu Ţările de Jos
Radu Drăguşin, fundaşul central al lui Juventus Torino şi al naţionalei României U21, a arătat o mentalitate de campion, joi. Drăguşin a evitat să comenteze decizia selecţionerului Adrian Mutu de a nu-l folosi în meciul cu Ţările de Jos U21 şi şi-a exprimat bucuria de a face parte din lotul ”tricolorilor mici” de la Europeanul din acest an.
"Mister face alegerile care sunt necesare pentru a duce la un rezultat cât mai bun, deci nu o să comentez deciziile lui.
Eram încrezători de la bun început. Faptul că am luat golul în minutul 17 nu a fost o sperietură, dar bine că am dat gol repede şi am luat meciul, practic, de la egalitate. Mă bucur că mulţi oameni cred în mine, mă susţin şi sunt alături de mine. Acest lucru îmi dă o motivaţie în plus să mă dezvolt în continuare. Părerea mea e că e un rezultat corect. Ei au avut posesia, au dominat jocul, dar noi am avut ocaziile mari pe final.
Noi nu o să subestimăm niciun adversar înaintea meciului. Trebuie să luăm meciul cu Ungaria ca pe oricare altul şi să dăm totul pe teren. Sunt mereu bucuros când e vorba de echipa naţională. Am fost mândru şi abia aşteptam să vin la lot", a declarat Drăguşin, la conferinţa de presă de joi.
În plus, apărătorul lui Juventus a avut un discurs în care şi-a apărat colegul, pe Denis Ciobotariu, pentru greşeala de la golul olandezilor, în condiţiile în care acesta este rivalul său pentru un post de titular: "E o situaţie complicată, pentru că eşti cu spatele la poartă. Ciobi, nu neapărat că a făcut o greşeală, dar asta e, se întâmplă".
